Astfel, ANAF nu ar mai pune poprire pe conturile bancare ale persoanelor fizice pentru datorii către stat mai mici de 1.500 de lei. În acest caz, plafonul a fost majorat de la 100 lei. Este plafonul impus în luna martie, tot printr-un ordin semnat de ANAF, informează digi24.ro.

Modificări apar și în cazul firmelor mici, totalul datoriilor către stat sub care nu va mai fi instituită poprire bancară ar urma să urce la 10.000 de lei.

Iar în cazul companiilor mari și mijlocii, plafonul urcă la 40.000 de lei. Față de plafonul de1.500 lei în cazul companiilor mjlocii sau plafonul de 3000 lei în cazul companiilor mari.

Plafoanele la instituirea de popriri au devenit necesare după ce ANAF a ajuns în situația de a emite înștiințări de popriri pentru sume de 1 leu firmelor, în contextul în care și expedierea plicului costă mai mult.

Popririle instituite de ANAF pe conturile persoanelor fizice și pe conturile firmelor pentru sume mici datorate statului reprezintă o problemă de mai mulți ani. Poprirea este instituită de ANAF rapid, însă ridicarea popririi este un proces greoi. În acest timp, activitatea firmelor este afectată, în multe cazuri chiar grav.

(Visited 1.006 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.