Sâmbătă, 16 mai, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie Petrescu a împărtăşit mai mulţi copii pe treptele din faţa catedralei Sf. Petru şi Pavel din Constanţa, folosind acelaşi potir, aceeaşi linguriţă şi acelaşi prosop.  Vezi VIDEO mai jos

Preoţii prezenţi la slujbă nu purtau mască de protecţie, iar distanţa între persoane nu era respectată.

Totul s-a întâmplat în ciuda recomandărilor date de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), care a transmis că „se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință“.

Tototadă, înaintea instaurării stării de alertă, şi Patriarhia Română, în urma deciziei Sinodului Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a transmis că „împărtășirea comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii, în vreme de pandemie, va fi hotărâtă după data de 1 iunie 2020“, acest ritual fiind nerecomandat.

După excesul de zel al lui ÎPS Teodosie, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu a transmis că „îndrumările bisericeşti ale Patriarhiei Române pentru perioada în care ne aflăm sunt clare, amănunţite şi publice.“

„Fireşte că nu este vorba despre vreun pericol legat de împărtăşirea în sine, dar ostentaţia cu care înţeleg ca s-a procedat, după ce s-au făcut publice aceste îndrumări, nu onorează pe nimeni”, a precizat Bănescu.

„Ostentaţia cu care înţeleg ca s-a procedat după ce s-au făcut publice aceste îndrumări suscită inevitabile discuţii şi solicită explicaţii. Exclusiv din partea celor ce le-au provocat”.

 

La scurt timp după reacţia Patriarhiei, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu a transmis poziţia oficială a instituţiei pe care o reprezintă, spunând că şeful său nu a încălcat nicio lege sau canon bisericesc.

„Referitor la împărtășirea pruncilor de astăzi, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări.

1. Actul de împărtășire a pruncilor nu este ilegal pentru că IPS Teodosie nu a încălcat nici o lege sau canon bisericesc, care ar interzice actualmente împărtășania.

2. IPS Teodosie, ca ierarh, a ținut o legătură intensă cu clerul și credincioșii în toată perioada de restricție și a făgăduit expres păstoriților săi că-i va aștepta la comuniunea cu Biserica, care se concretizează mai ales în sfânta împărtășanie, când se va relua accesul credincioșilor.

Fiecare ierarh, în eparhia sa, are o anumită autonomie în păstorirea clerului și credincioșilor, prin urmare, având făgăduința dată deja credincioșilor, IPS Teodosie nu a putut să-i rănească sufletește, îndepărtându-i de la Sf. Potir. Aceasta este lucrarea lui Hristos în mijlocul credincioșilor, prin arhiereul care își exercită misiunea încredințată de Biserica lui Hristos.

3. Discuția asupra linguriței a pornit eronat în spațiul public, întrucât Biserica nu este unitate de alimentație publică, ci instituție de cult.

Împărtășania nu este mâncare și băutură firească (adică aliment pentru trup) ci este hrana cea mai sfântă pentru viața veșnică, Hristos prezent real, întrând în alcătuirea făpturii noastre, prin care ne îndumnezeim.

Prin urmare, este o delimitare categorică între Hristos-Dumnezeu și alimentele firești, iar împărtășania și dăruirea ei credincioșilor este atributul exclusiv al Bisericii.“, a declarat Eugen Tănăsescu.

(Visited 1.121 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.