Conform avertizării ANM, se va semnala ceață care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m și izolat sub 50 m. Ca fenomene asociate, se va depune chiciură, existând pericolul ca la noapte să apară și poleiul.

Avertizarea meteorologică acoperă întreg județul Constanța, precum și următoarele localități din județul Tulcea: Măcin, Sarichioi, Jijila, Jurilovca, Greci, Baia, Topolog, Luncavița, Cerna, Carcaliu, Turcoaia, Casimcea, Slava Cercheză, Dăeni, Ceamurlia de Jos, Stejaru, Ostrov, Văcăreni, Ciucurova, Dorobanțu, Beidaud, Grindu, I.C. Brătianu;

Sfaturi de la Poliția Rutieră

În contextul unui trafic pe timp de ceaţă, poliţia rutieră recomandă ca şoferii să manifeste o atenţie sporită pe toată durata deplasării pe drumurile publice, să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie reglate corespunzător.

Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri, precum şi pe cele de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen, pentru a reduce riscul producerii unor accidente ca urmare a neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.

Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

Atunci când traficul este intens, ceaţa poate determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.

 

 

(Visited 73 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.