Avocata fostului vicepremier Sevil Shhaideh, Flavia Teodosiu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Inspecţia Judiciară (IJ) după ce a găsit la Tribunalul Bucureşti o reţea de wi-fi cu denumirea “m…e PSD”, pentru a vedea circumstanţele creării acestei reţele.

Apărătorul a fost la sediul Tribunalului Bucureşti, reprezentându-o pe Sevil Shhaideh. Procesul a fost amânat pentru data de 11 iunie.

Reprezentanții Tribunalului București susțin, într-un comunicat de presă, că niciun angajat al Departamentului IT al instanței nu a configurat/definit un hot-spot cu o astfel de denumire, iar Departamentul IT nu are în administrare echipamente care să permită configurarea unei rețele publice wi-fi.
“La nivelul Tribunalului București nu a existat și nu există o rețea publică wireless WLAN-WI-FI. O rețea precum aceea din fotografiile afișate se poate configura cu ajutorului unui smartphone/laptop cu router, de către orice persoană aflată în interiorul/vecinătatea Tribunalului București, care are posibilitatea să o denumească oricum dorește”, a explicat președintele Tribunalului București, judecătorul Laura Radu, potrivit Mediafax.
(Visited 631 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.