Potrivit primarului Constanţei, trei dintre noile blocuri sunt rezervate chiriaşilor evacuaţi sau pe cale de a fi evacuaţi din casele naţionalizate şi trei blocuri sunt pentru cazuri sociale, la care trebuie depuse solicitări.

Ca urmare a unei Hotărâri de Consiliului Local, municipalitatea îşi asumă coplata chiriei pentru fiecare familie, Făgădău precizând că unităţile locative au fost repartizate şi există o listă a beneficiarilor care vor semna pentru aceste locuinţe.

Citeşte: Cât vor plăti noii locatari din Henri Coandă pentru locuințele sociale. Tarifele, subvenționate din banii constănțenilor

Am putut tria și selecta restul cererilor şi pentru locuințele din etapa a doua a campusului Henri Coandă.

Deja primele două blocuri au fost repartizate. Avem o listă cu beneficiari care vor semna contracte în perioada imediat următoare”, a spus Decebal Făgădău.

Etapa a doua cuprinde construcţia a încă patru blocuri.

Vom reinstaura normalitatea

Despre persoanele de etnie romă cazate în „Henri Coandă“, care de-a lungul anilor au băgat spaima şi gălăgia în zonă, primarul spune că sunt cazuri izolate, aceştia fiind doar „câţiva“.

Mi se pare nedrept ca acest proiect de atitudinea câtorva dintre cei care locuiesc acolo“, spune Făgădău.

Pentru repartizările din etapa a doua, am umblat la criterii astfel încât fiecare beneficiar va şti foarte clar că din momentul în care a primit sprijin din partea comunităţii trebuie să-şi ducă copilul la şcoală, să meargă la medicul de familie, să-şi facă analizele pe care statul le finanţează şi să participe la activităţile civice, tocmai pentru a şterge imaginea negativă pe care au făcut-o câţiva dintre cei care locuiesc acolo.

Împreună cu Poliţia Locală, cu structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi cu Jandarmeria vom reinstaura normalitatea acolo şi veţi vedea acţiuni ferme din partea noastră“, a mai completat primarul.

 

(Visited 799 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.