Replica deputatului Bogdan Huțucă a venit imediat.

Am aflat astăzi că domnul primar Decebal Făgădău nu primește critici despre modul în care Primăria Constanța gestionează proiectele cu fonduri europene. Cu tot respectul, domnul Făgădău ar trebui să ia act de faptul că intervenția mea de ieri privind corecțiile financiare suportate de municipalitate pentru proiectele europene implementate nu este o critică, ci simple expuneri ale unei realități confirmate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Faptul că au existat corecții financiare, bani pe care Primăria a trebuit să îi plătească din propriul buget, nu poate fi contestat. Poate de aici și subtilitatea cu care dânsul a evitat să abordeze subiectul.

Domnul primar trebuie să prezinte tuturor constănțenilor care este valoarea acestor corecții financiare care au fost suportate de municipalitate, din bani publici, după ce forurile europene au descoperit nereguli în procedurile de implementare a proiectelor”, a postat Bogdan Huțucă pe pagina de Facebook.

Amintim că zilele trecute, deputatul Bogdan Huțucă i-a cerut primarului Decebal Făgădău să prezinte public suma plătită de municipalitate cu titlu de corecții financiare pentru proiectele cu fonduri europene în cadrul cărora s-au constat încălcări ale legii.

 

(Visited 72 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.