Constanța

Care sunt cele zece proiecte câştigătoare din cadrul programului de bugetare participativă „Tu decizi pentru Constanţa!“

Sursa foto: Primaria Constanta

Primul program de bugetare participativă al Constanţei s-a încheiat, iar constănţenii au votat cele zece proiecte pe care primăria va trebui să le realizeze în termen de cel mult 24 de luni.

Scris de 
 pe data 
13 decembrie, 2022

Programul de bugetare participativă „Tu decizi pentru Constanţa!“ a început pe 19 septembrie, când constănţenii au putut depune proiectele care să fie incluse în etapa de selecţie. În perioada 7 noiembrie – 4 decembrie, constănţenii au putut vota online unul din cele 35 de proiectele declarate eligibile, fiind înregistrat un total de 2.145 de voturi.

„Am avut parte prim exerciţiu de bugetare participativă pentru oraşul nostru, iar începutul a fost bun. Este un pas mic pentru alcătuirea unei imagini de ansamblu în care constănţenii vor şti că au puterea de a schimba ceva în acest oraş, că pot decide cum şi în ce direcţii se pot duce o parte din banii publici şi că pot fi pro-activi, ca ideile lor să devină realitate. Urmează o perioadă în care vom analiza ceea ce a mers bine şi ce nu, pentru ca anul viitor să venim cu îmbunătăţiri“, a transmis viceprimarul Florin Cocargeanu (USR), iniţiator al proiectului.

Proiectele câştigătoare:

  1. Educație – „Dăm viață școlii noastre“. Un proiect sustenabil pentru reabilitarea și reamenajare curții interioare din cadrul Colegiului Național de Arte „Regina Maria“, iniţiat chiar de elevii unităţii şcolare. Curtea interioară va fi dotată cu mobilier urban, iar pereţii vor fi pictaţi de elevi, fiind transformată în spaţiu de recreere, dar şi pentru activităţi şcolare sau extracurriculare.
  2. Cultură – Picturi murale pentru creșe, școli și spitale – datorită acestui proiect depus de Asociaţia Civică Tomis Aşa cum Trebuie, o mare parte din clădirile unităţilor şcolare şi spitalele din Constanţa vor avea un aspect mai plăcut.
  3. Digitalizare – Smartlab – Crestem educația și performanțele în IT. Proiectul Asociaţiei Informatică pentru Viitor propune un spațiu de învățare deschis și inspirațional (laborator de informatică cu tehnologii integrate) pentru copii și tinerii constănțeni cu vârste cuprinse intre 8 si 18 ani. Elevii vor avea un spaţiu dedicat de practică şi antrenament pentru a obține rezultate deosebite la competiții de programare și robotică, precum si pentru a fi traineri pentru viitoarele generatii de elevi în activitățile desfășurate într-un SmartLab.
  4. Social – Aplicație de voluntariat pentru persoanele în vârstă din cadrul Direcției Generală de Asistență Socială. Aplicaţia va permite înscrierea voluntarilor şi direcţionarea lor mai uşoară către persoane în vârstă aflate în evidenţa DGASPC. Prin intermediul aplicației se vor putea monitoriza separat și vizitele făcute de voluntari la persoanele în vârstă. Voluntarii înscrişi în aplicaţie îi poată asista/ajuta pe beneficiari pentru realizarea unor acțiuni simple (mici cumpărături, însoțirea beneficiarilor în locurile unde aceștia au nevoie să ajungă: autorități, bancă, parc etc.)
  5. Amenajare spații verzi și locuri de joacă – Extinderea locului de joacă din zona Tic-Tac. Locul de joacă existent va fi extins pe terenul învecinat, care are o lungine de 24,5 metri şi o lăţimea de 13,2 metri. Prin implementarea proiectului, mult mai mulţi copii şi părinţi din zonă se vor bucura de activitate recreativă în aer liber;
  6. Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației – Reabilitare faleză (între străzile Grozești și Ciprian Porumbescu). Proiectul va permite reabilitarea pavajului, reabilitarea scărilor de acces către plajă, reabilitarea spațiilor verzi, reabilitarea iluminatului public în zonă prin înlocuirea stâlpilor actuali de iluminat cu stâlpi moderni cu lămpi pe led și înlocuirea și completarea mobilierului stradal;
  7. Protecția mediului/protecția animalelor – Reciclăm pentru viitor. Un program de dotare a sălilor de clasă din școli și grădinițe cu pubele pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Evevii vor deprinde obiceiului de colectare selectivă şi de asigurare a unui mediu curat şi mai sănătos. De asemenea, va creşte cantitatea de deșeuri colectate selectiv la nivelul municipiului şi va îmbunătăți capacitatea unităților de învățământ de a contribui la protecția mediului.
  8. Sport – Reabilitare sală sport, strada Badea Cârțan. Proiectul va permite îmbunătățirea condițiilor pentru practicarea activităților sportive de către amatorii de mișcare din oraș. Va fi reparat acoperişul, pereţii, vor fi înlocuite geamurile, uşile de acces, podeaua
    şi vor fi aduse noi dotări pentru practicarea de diferite discipline sportive.
  9. Amenajare spații publice – Toaletă publică modernă între necesitate și lux – Amplasarea de toalete publice pe traseul pietonal Gară – Centru – Plajă (pe toata lungimea plajei din municipiu), în parcuri, locuri de joacă, piațete;
  10. Reabilitarea parțială a parcului Tăbăcărie utilizând sisteme agrovoltaice cu plante decorative (declarat câştigător deoarece pe domeniul „Sănătate“ nu a fost depus niciun proiect, acesta fiind proiectul cu cel mai mare număr de voturi dintre cele declarate necâştigătoare). Proiectul îşi propune să stopeze desertificarea parcului, îmbunăţatirea densităţii vegetale, producţie de energie verde şi menţinerea unui microclimat adecvat pentru un mai bun confortului al utilizatorilor parcului. În paralel, Primaria îşi va compensea consumul propriu de energie electrică, generând energie verde.

Actualitate