Liberalii au reacționat după ce Voiculescu a declarat, în cadrul unui interviu televizat pentru Prima TV, că până în anul 2024 promite că că vor fi săpate și turnate fundațiile pentru trei spitale regionale la Craiova, Iași și Cluj.

Din cauză că județul Constanța a fost exclus din plan, deputații liberali Bogdan Huțucă, Marian Crușoveanu, Bogdan bola, Mircea Banias împreună cu deputații de Tulcea George Șișcu și Michael Gudu, au semnat și transmis o scrisoare oficială către ministrul Sănătății pentru a cere explicații cu privire la această decizie.

Redăm mai jos textul integral al scrisorii.

„Spitalul județean Constanța este subdimensionat față de necesitățile medicale reale ale acestui județ, mai ales că acesta deservește atât județul Constanța, cât și județul Tulcea, având doar 1300 de paturi. În timpul sezonului estival, județul Constanța devine extrem de aglomerat și există, în fiecare an, o presiune asupra acestui spital, construit cu aproape 50 de ani în urmă.

Înființarea unui spital nou regional în județul Constanța este o soluție necesară, de aceea, ca și parlamentari din Dobrogea, suntem direct interesați să aflăm care este perspectiva Ministerului în ceea ce privește oportunitatea construirii unui Spital Regional la Constanța.

Care sunt motivele pentru care nu este inclus, în lista de priorități, înființarea unui spital nou, care să deservească atât Dobrogea – care are aproximativ 900 de mii de locuitori – cât și peste un milion de turiști care vizitează anual cele două județe?

De asemenea, am dori să știm care este strategia privind înființarea unui spital în județul Constanța sau cel puțin care sunt previziunile optimiste legat de acest aspect, mai ales că nu putem lăsa să apese toată presiunea financiară, de accesare de fonduri europene, asupra Primăriei și Consiliului Județean Constanța.

Avem încredere că veți găsi cele mai bune soluții privind sprijinul pentru a reda o reformă reală și o infrastructură care să răspundă nevoilor pacienților de astăzi, pentru ca, după 30 de ani, să putem vedea primele fundații ale spitalelor regionale, printre care sperăm să se afle și Spitalul Regional din Dobrogea.

Vă solicităm un răspuns în scris. Vă mulţumim!

Cu deosebită consideraţie, Bogdan Iulian Huțucă – deputat PNL Constanța; Marian Crușoveanu – deputat PNL Constanța; Bogdan Alexandru Bola – deputat PNL Constanța; Mircea Marius Banias – deputat PNL Constanța; George Șișcu – deputat PNL Tulcea, Michael Gudu – deputat PNL Tulcea.“

(Visited 327 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.