Actualitate Politică

Deputat Bogdan Bola: Proiect de lege ce pune egalitate între Stat și cetățeni prin respectarea legislației fiscale

Bogdan Bola
Bogdan Bola Forta Dreptei
Scris de 
 pe data 
11 noiembrie, 2024

Deputat Bogdan Bola, Forța Dreptei Constanța: „Dacă un cetățean are datorii la stat și întârzie cu plata lor, Statul Român percepe automat dobânzi din prima zi de întârziere. Dacă, în schimb, Statul întârzie să restituie unui contribuabil o sumă cuvenită, plata dobânzii nu se face automat. Cu alte cuvinte, Statul are propriile sale reguli, care-l avantajează clar în comparație cu cetățeanul de rând.

Cetățenii români trebuie să aibă aceleași drepturi ca și Statul Român. Tocmai de la această idee, acum DOI ANI DE ZILE, împreună cu colegii mei de la Forța Dreptei Constanța – Mihaela Scrieciu, Cristian Tănase și Andrei CĂLIN (astăzi, toți trei fiind candidați pentru Parlamentul României) – am inițiat și depus un proiect legislativ prin care punem semnul de egalitate între Stat și cetățeni, subliniind că Statul trebuie să fie în slujba românilor, nu invers.

Proiectul depus privește aducerea pe picior de egalitate a contribuabilului român cu statul, atunci când vine vorba despre respectarea legislației fiscale.

Totodată, noi am propus ca pentru toate sumele pe care Statul trebuie să le restituie sau să le ramburseze de la buget, dobânzile să fie calculate din oficiu, fără să fie nevoie ca cetățeanul să apeleze la instanță pentru a primi aceste dobânzi.

La acel moment, noi ne doream să înlăturăm un dublu standard care a dezavantajat cetățeanul în relația sa cu Statul Român, un stat care prin aparatul său a făcut tot posibilul să încaseze și să pună biruri pe umerii populației, dar când a fost cazul să-și achite datoriile față de români, a jucat după alte reguli.

Da, aceștia sunt oamenii cu care Forța Dreptei Constanța vine în fața dumneavoastră la aceste alegeri și pentru care vă cerem votul de susținere. Atât Mihaela, Cristian și Andrei, dar și restul colegilor care candidează la Parlamentare sunt antreprenori, sunt simpli cetățeni care vor să schimbe în bine România.“

 

Actualitate