Politică

Deputat Bogdan Bola: PSD și-a dat seama că unica șansă să-i mai prostească pe români este să-i determine să stea acasă la prezidențiale

Scris de 
 pe data 
1 iulie, 2024

Deputatul din partea Forța Dreptei Constanța, Bogdan Bola:
„Calculele sinistre ale lui Ciolacu: alegeri prezidențiale pe 15 septembrie, cu un absenteism la vot cât mai mare! PSD și-a dat seama că unica șansă să-i mai prostească pe români, atunci când își vor alege președintele, este să-i determine să stea acasă. Cu cât oamenii vor fi mai plictisiți, scârbiți, obosiți, cu atât șansele lui Marcel cresc.

Iar pentru asta, Guvernul PSD face tot ce-i stă în putință! Vă închipuiți o campanie electorală desfășurată după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), în plină vară, în plin sezon de vacanțe și concedii? Interes ZERO din partea electoratului! Vă închipuiți o campanie electorală desfășurată pe caniculă, cu dezbateri practic inexistente între posibilii candidați? Interes ZERO!

De ce 15 septembrie pentru primul tur de scrutin al prezidențialelor? Pentru că vor folosi din nou pensionarii care primesc pensiile mărite exact cu câteva zile înainte de data votului. Coincidență, nu?

Se vor folosi de toate mijloacele ca lumea să stea acasă, să stea la umbră și răcoare, să iasă la vot doar electoratul lor standard, să aibă în secții oameni obosiți și amețiți de temperaturile ridicate deoarece (de ce nu?) trebuie să te asiguri că poți frauda alegerile atunci când nu te vor românii.“

Actualitate