
Educatoarele din GRĂDINIŢA GROAZEI, condamnate definitiv de Cutea de Apel Constanța
Educatoarele de la Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie „Micul Regat” din Constanța care au abuzat mai mulţi copii, imaginile stârnind revoltă în întreaga țară, au fost condamnate la închisoare cu suspendare și vor plăti daune morale de mii de euro.
Judecatorii din cadrul Curtii de Apel Constanta s-au pronuntat azi in dosarul Micul Regat, în care, câteva educatoare ale grădiniței „Micul Prinț” erau acuzate că au abuzat mai mulți copii.
Eliza Pufleanu, directorul centrului educaţional, achitată în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la purtare abuzivă, a fost condamnată la un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare, iar directorul executiv, Cristina Manolache a fost condamnată la un an şi cinci luni de închisoare pentru „purtare abuzivă”.
Potrivit minutei judecătorești, inculpatele trebuie să plătească reprezentanților legali ai micuților agresați daune morale în valoare de 50.000 de euro, precum și cheltuieli de judecată.
Scandalul a început în 2013, când, părinții unui copil au observat schimbări în comportamentul lui și l-au trimis la grădiniță cu o jucăria care avea implantată o cameră ascunsă.
Ulterior părinții au avut acces și la camerele de supraveghere din incinta unității private și au văzut imagini îngrozitoare: copii izbiți de perete, trași de mâini, smuciți, amenințați, târâiți pe covor sau loviți peste față.
- Constanta
- gradinita groazei
- gradinita Micul Print






