Administraţie

Făgădău le dă bani pensionarilor de 80, 90 și 100 de ani pentru că au împlinit 80, 90 și 100 de ani

Sursa foto: Primaria Constanta

Peste 400 de pensionari din Constanța sunt invitați la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde vor fi premiați de Primăria Constanța pentru împlinirea vârstelor de 80, 90 și respectiv 100 de ani.

Scris de 
 pe data 
10 decembrie, 2019

De asemenea, în cadrul festivității vor primi bani de la bugetul local și cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie.

În semn de prețuire pentru contribuția pe care au avut-o la dezvoltarea orașului, Primăria Municipiului Constanța acordă, de mai mulți ani, premii în bani persoanelor care împlinesc 80 de ani, 90 de ani, 100 de ani, precum și cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie.“, a transmis Primăria Constanța.

Astfel, în cadrul ceremoniei de miercuri, 11 decembrie, vor fi premiate 241 de persoane care au împlinit 80 de ani, 47 care au aniversat 90 de ani și 121 de cupluri care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie.

Sumele care se acordă sunt următoarele:

300 de lei – pentru împlinirea vârstei de 80 de ani și pentru cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie;
500 de lei – pentru împlinirea vârstei de 90 de ani.

Totalul sumelor alocate este de 131.500 de lei (27.500 de euro).

 

Actualitate