Peste 1.500 de curse aeriene au fost anulate marţi şi miercuri, în Statele Unite, din cauza condiţiilor severe de vreme, inclusiv temperaturi foarte severe şi ninsoare abundentă, relatează site-ul postului CNBC şi SkyNews.

Temperaturile vor rămâne scăzute în zona oraşului Chicago, miercuri, au anunţat autorităţile, avetizând că există posibilitatea “unui vânt rece extrem de puternic” cu temperaturi de până la -50 de grade.

Autorităţile au informat că “temperaturile extreme” au afectat nord-estul Statelor Unite încă de marţi după-amiază.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau călătoresc în Statele Unite ale Americii că în perioada 29 ianuarie – 1 februarie 2019, în regiunea Midwest, sunt prognozate temperaturi extrem de scăzute, fiind preconizate valori minime istorice, însoţite de furtuni de zăpadă. De asemenea, sunt probabile depuneri de gheaţă şi polei, care pot provoca blocarea unor segmente ale infrastructurii de transport.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Chicago: (001) (312) 573-1315, (001) (312) 573-1181, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Consulatului General al României la Chicago: (001) (312) 307-2923.

 

(Visited 267 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.