În prezența a peste o sută de invitați, medici, reprezentanți ai autorităților publice locale, prieteni și colaboratori, Heka Hospital și-a deschis, în mod oficial, porțile..

Cu o investiţie de peste 6 milioane de euro, unitatea sanitară reuneşte specialităţi importante ale medicinei, fiind o nouă opţiune de investigare, evaluare şi tratare, pentru locuitorii judeţului şi numai, prin Compartimentul de Primiri Urgenţe deschis non-stop, Compartimentul de Radiologie si Imagistică medicală (CT, Rx, ecografie), Departamentul de Gastroenterologie, Ambulatoriu de specialitate şi Blocul operator dotat la standarde internationale.


Creat în scopul acordării îngrijirilor imediate, Compartimentul de Primiri Urgenţe este dotat cu aparatură peformantă pentru a asigura servicii medicale complexe în situaţiile de urgenţe medico-chirurgicale. Totodată, unitatea medicală are integrat propriul serviciu de transport medical asistat (Serviciu de Ambulanţă) disponibil 24/7.

Două săli de operație și secție ATI

Spitalul este împărțit pe 6 nivele și va acorda asistenţă medicală, în regim de Ambulator  /  Spitalizare de zi / Spitalizare continuă, pentru următoarele specialităţi medicale şi chirurgicale: Cardiologie, Chirurgie generală, Chirurgie pediatrică, Chirurgie  plastică şi microchirurgie reconstructivă, Dermatovenerologie, Diabet Zaharat, nutriție și boli metabolice, Endocrinologie, Gastroenterologie, Hematologie, Medicină Internă, Medicina muncii, Medicină sportivă, Nefrologie, Neurologie, Neurochirurgie – chirurgie spinală, Oftalmologie, O.R.L., Ortopedie și Traumatologie, Reumatologie,  Urologie.

De asemenea, Blocul operator al spitalului este prevăzut cu două săli de operaţie şi secţie ATI, dotată cu cea mai modernă tehnologie din domeniu. Spitalul are în componenţă Laborator performant de analize medicale, Farmacie cu circuit închis şi Unitate de trasfuzii sanguine.

Facilitățile Heka Hospital

Printre facilităţile oferite în Heka Hospital se numără Compartimentul de Radiologie si Imagistică medicală (CT, Rx, ecografie), precum şi Departamentul de Gastroenterologie şi endoscopie digestivă, oferind astfel o calitate sporită actului medical.

„Heka Hospital va deveni un centru de referință în Romania în ceea ce privește dotarea cu aparatură de top, marca celor mai renumiţi producători în domeniul medical, lideri mondiali în tehnologia medicală, atât pentru  realizarea investigaţiilor imagistice (CT, RX, o gamă extinsă de ecografii), cât şi pentru efectuarea unor numeroase tipuri de intervenţii chirurgicale minim invazive care vor diminua durata de spitalizare a pacientului şi, implicit, durata de recuperare”, spun reprezentanții spitalului.

xxx

Heka Hospital se află amplasat în municipiul Constanța, pe bd-ul 1 Decembrie 1918, nr.21, zona ICIL.

(Visited 24.503 times, 17 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.