“În acord cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice, solicit EXPULZAREA de urgenţă a ambasadorului american Hans Klemm! Date fiind ingerinţele repetate în treburile interne ale ţării mele, solicit expulzarea de urgenţă a ambasadorului Hans Klemm.

Dacă suntem cu adevărat un stat independent şi suveran, dacă ne respectăm Constituţia şi pe noi înşine, nu mai putem tolera amestecul acestui ambasador în activitatea parlamentară şi guvernamentală, precum şi în justiţia românească.

Nu e absolut deloc treaba ambasadorului Hans Klemm, aşa cum nu e, în general, treaba niciunui ambasador cum anume hotărâm noi să ne construim propriul cadru legislativ! Nu e treaba lui Klemm în ce fel îşi desfăşoară activitatea Inspecţia Judiciară!”, a declarat Liviu Pleşoianu, într-o postare marţi pe Facebook.

 

Solicitarea deputatului PSD vine după ce ieri, diplomatul american a criticat în termeni dur modificările la legile justiţiei şi la Codul Penal, susţinând că presiunile politice asupra justiţiei anulează reformele din sistemul judiciar din ultimii 20 de ani.

“De când România a aderat la UE, sistemul de justiție nu s-a mai confruntat cu dezbateri atât de intense și posibile schimbări. Sistemul de justiție românesc, construit cu mare efort, ar putea fi dezmembrat în mai puțin de un an. Indiferent de tipul de drept în care veți intra, și voi veți fi afectaţi”, le-a spus Klemm studenţilor de la Facultatea de Drept a Universității București.

“Amendamentele la legile justiției vor scădea vârsata de pensionare la judecători și procurori. Aceste amendamente vor crește pregătirea post-universitară, oprind temporar fluxul de magistrați. Este deficit de prevăzut cum va face față acest sistem la presiuni, având în vedere lipsa de personal. Se acumulează dovezi că magistrații sunt vizați din ce în ce mai mult politic și în presă, pentru decizii judiciare și opinii publice pe care politicienii le văd ca punând în pericol interesele lor”, a afirmat ambasadorul, adăugând că schimbările din justiţie “dau ceasul înapoi în anul 2000”.

 

 

(Visited 230 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.