Pe 5 decembrie apărea în spațiul public un proiect de Ordonanță de Guvern prin care drepturile salariale ale polițiștilor erau practic înghețate, însă coaliția de guvernare nu și l-a asumat, ci a și negat vehement că le-ar aparține.

La numai două săptămâni, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice apare în trasparență decizională un proiect de act normativ, aproape identic cu cel dinainte, doar că aici este introduce un nou articol:

Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.

Aceste creșteri ale salariilor de funcție vor fi destul de reduse, cu sume cuprinse între 150 și 300 lei, aici referindu-ne la valoarea netă ale acestora. Majorările vor fi practic anulate prin creșterea inflației, a prețurilor la energie electrică și a carburanților.

În momentul de față, un agent șef de poliție, cu un salariu de funcție de 2500 lei(este doar un exemplu orientativ, acesta putând avea valori diferite) va avea un salariu de funcție maxim în anul 2022 de 4087 lei.

4087 – 2500= 1587 lei ( valoarea cu care îi va crește salariu de funcție în cei 4 ani).

Având în vedere creșterea etapizată pentru anul 2019, 2020, 2021 și respectiv 2022, salariu de funcție al acestuia va crește anual cu 1773 : 4 = 396 lei. Însă aceasta este valoarea brută, după ce se va aplica impozitul și contribuțiile la stat, creșterea efectivă fiind de aproximativ 220 lei.

Mai mult de atât, la un alt alineat al aceluiași articol din proiectul de ordonanță, se ”îngheață” cuantumul sporurilor:

Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2019, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația în vigoare în luna iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă).

Nu e de ajuns faptul că polițiștii primesc salarii raportate la valoarea din 2009, nu e de ajuns că polițiștilor nu li s-a aplicat corect Hotărârea de Guvern 1/2017 privind salariul minim brut garantat în plată, Guvernul vrea să înghețe și sporurile la nivelul lunii decembrie 2018, că vorba aceea ”da, da mai taie din ele dă-le dracului” .

În urmă cu o săptămână, premierul Vasilica Viorica Dăncilă declara în ședința de guvern că economia țării bubuie ”economia românească performează în continuare, în trimestrul III al acestui an creşterea economică fiind cu 1,9% mai mare faţă de trimestrul II al anului 2018”, însă polițiștilor li se plătesc salariile și sporurile la nivelul anilor trecuți.

În cazul în care actuala guvernare nu va îndrepta conținutul actului normativ pentru ca sporurile polițiștilor să se raporteze la salariu de funcție aflat în plată în luna ianuarie 2019, vom declanșa cea mai mare acțiune de protest, prin blocarea activității la locul de muncă, cât și prin ieșiri masive în stradă. Vom stabili un calendar al protestelor chiar în zilele în care vor avea loc reuniunile, conferințele și summit-ul șefilor de guvern din Uniunea Europeană pentru a arăta și acestora ”bunăstarea” și nivelul la care sunt plătiți polițiștii“, se precizează într-un anunț publicat pe sindicateuropol.ro

Proiectul de Ordonanță poate fi citit integral AICI

 

(Visited 858 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.