Horia Constantinescu vrea ca locuitorii de la bloc să-și tundă singuri bălăriile din cauză că Primăria nu are bani
Într-un maraton de delcarații făcute live pe Facebook de la volanul mașinii sale, în timp ce se afla în trafic, Horia Constantinescu explică, folosind argumente halucinante, că întreținerea spațiilor verzi este prea scumpă pentru Primăria Constanța, confundă gărdinile din curțile oamenilor cu spațiile verzi din cartiere, face exerciții de imaginație parcă inspirate din filmul Inception și susține în continuare cu tărie că fiecare constănțean care stă la bloc ar trebui să iasă la cosit bălăriile din jurul imobilului.
Conducând cu o mână pe volan, ca orice „șofer“ cu pile care se respectă, declarațiile din Jeep ale simplului funcționar public Constantinescu vin la o zi după ce USR PLUS Constanța a solicitat convocarea unei ședințe extraordinare de Consiliu Local în care vor să supună la vot modificarea Regulamentului ce obligă asociațiile de proprietari să întrețină spațiile verzi din jurul imobilelor.
Vizibil afectat, Horia Constantinescu, care este și consilier al primarului Vergil Chițac și cel mai lăudat om de către city manager-ul Felicia Ovanesian, spune că întreținerea întregii suprafețe de spații verzi din Constanța ar costa prea mult și că Primăria nu își permite această cheltuială.
„Aș vrea să înțelegeți că nu există un corn al abundenței din care Primăria scoate permanent bani fără ca aceștia să provină din buzunarele dumneavoastră. Dacă facem un calcul simplu, 400 de hectare de îngrijit înseamnă undeva la 60 de milioane de RON pe an ar trebui să cheltuie Primăria ca să îngrijească toate aceste zone. Bugetul Primăriei pentru spațiile verzi, de-a lungul ultimilor ani, este undeva la 14 milioane“, spune Constantinescu de la volan, în timp ce mai aruncă o privire către ecranul telefonului.
Fostul PSD-ist Constantinescu continuă prin a afirma că regretă că până acum asociațiile de proprietari nu au fost obligate să se ocupe de gestionarea spațiilor verzi din jurul blocurilor. „În 2013, consilierii locali votau să treacă în întreținerea asociațiilor de proprietari suprafețele din jurul blocurilor, mi s-a părut o decizie justă și mi s-a părut incorect faptul că aceasta nu a fost aplicată, cu toate că era obligatorie. Dacă ar fi ca Primăria să preia aceste spații în întreținere, ar însemna să cheltuim banii despre care vă vorbeam, cei 60 de milioane de RON anual.“
Urmează să aflăm cum funcționează logica și raționamentul lui Horia Constantinescu, dumnealui având bunăvoința să ne supună la un exercițiu de imaginație parcă desprins din filme în care mai mulți băieți stau tolăniți pe o canapea și împart frățește aceași pipă aromată.
„Acum aș vrea să facem un exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că fiecare locuitor își dorește să locuiască la casa lui, să aibă propria peluză… Dacă am lua căsuță cu căsuță și le-am pune una peste alta, am obține un bloc. Dacă am aduna peluza fiecărei căsuțe am obține spațiul verde despre care vă vorbeam, aflat în întreținerea fiecăruia“. Jucați-o p-asta!
Așadar, în accepțiunea și logica imbatabilă a lui Horia Constantinescu, TOȚI constănțenii care locuiesc la case au grădini în jurul acestora, se îngrijesc gospodărește de ele și că, de fapt, acele grădini sunt același lucru cu bălăriile din jurul blocurilor.
„Dacă ne gândim că în reclame, în toate situațiile care vorbesc despre cei care își petrec timpul îngrijindu-și propria grădină din jurul propriei case (!), face pe fiecare dintre noi să visăm cu ochii deschiși la momentul acela, aș vrea să înțeleg cum s-a transformat acest vis în coșmar? Cum am ajuns să fim supărați că trebuie să avem o grădină a noastră pe care s-o îngrijim? Cum am ajuns să fim supărați că am putea să nu cheltuim bani, în sensul angajării unei societăți comerciale care să facă această activitate… Cum ar fi să coboare ei în fața blocului și împreună, socializând, că de-aia sunt vecini, să își poată întreține spațiul verde aferent imobililui. Eu cred că ar fi interesant.“
Continuând cu aceeași retorică, în care confundă intenționat spațiile verzi din cartiere cu grădinile din curțile oamenilor, șeful din Primărie spune că cei care locuiesc la case sunt, practic, discriminați – pentru că vor trebui să plătească și pentru spațiile verzi ale celor care locuiesc în blocuri – și că a început un război al problemei spațiilor verzi.
„A început un război care să dovedească că a fost abordată greșit această problemă și că Primăria este cea care tre’ să vină să măture și să grebleze în fața casei fiecăreia dintre dumneavoastră. Dacă ar fi corect acest raționament, ar trebui să analizăm câți constănțeni locuiesc la case: în jur de 30.000 de locuințe individuale sunt pe raza orașului Constanța (…).
De ce locuitorii constănțeni de la case trebuie să deconteze pentru cei care locuiesc la bloc sume importante de bani? De ce trebuie să risipim bani publici în loc să-i cheltuim pentru îngrijirea parcurilor și spațiilor cu adevărat publice, să trebuiască să cheltuim pentru a grebla și mătura în fața casei altora? De ce ar trebui ca în loc de 14 milioane pe an să cheltuim 60 de milioane, pe care, sincer, Primăria la acest moment nu îi are. De ce ar trebui ca toate lucrurile astea să ne așeze în afara țărilor civilizate?“, a mai spus Constantinescu de la volanul mașinii sale.
În realitate, însă, nimeni nu plătește nimic în plus, nimeni nu se declară discriminat și nimeni nu consideră că spațiul verde din jurul unui bloc este, de fapt, o grădină pe care constănțeanul, care și așa plătește taxe peste taxe la bugetul local, ar trebui să pună mâna pe coasă și hârleț să o îngrijească. Reale și palbabile sunt, de fapt, tonele de bălării cât casa ce sufocă orașul, neputința și incompetența aleșilor locali de a gestiona această problemă. Jignitor este că unii dintre aceștia, care peste noapte s-au trezit cu o funcție făcută cadou, de la volanul Jeepu-ului ne insultă inteligența cu argumente ce ar putea să țină la un grup sugari răzvrătiți că au scutecele ude, nu la oameni care zi de zi văd cu ochii lor în ce hal arată Constanța.
P.S. – Potrivit Codului Rutier, șoferii care folosesc telefonul mobil sau orice alt dispozitiv în timp ce conduc sunt sancționați cu o amendă între 870 și 1.160 de lei și 6 – 8 puncte de penalizare.
Click AICI pentru a vedea filmarea cu declarațiile lui Horia Constantinescu, publicată pe pagina sa de Facebook.