Interdicţia este valabilă în cazul maşinilor mai vechi de 10 ani și, pentru început, va fi aplicată în orașe mari precum Köln sau Frankfurt.

Numai în oraşul Köln vor fi afectaţi de viitoarea măsură legală aproximativ 110.000 de proprietari de autovehicule, cărora li se adaugă navetiştii din localităţile limitrofe. Toţi aceşti şoferi vor fi obligaţi să-şi cumpere alte maşini sau să găsească alternative pentru deplasarea în orașe.

Bineînțeles, multe dintre aceste autoturisme vor invada piața din estul şi sud-estul Europei, în Orientul Apropiat sau în Africa, ce va duce la o creștere semnificativă a pieței de autoturisme second-hand.

De asemenea, primul mare oraș din europa în care au fost luate măsuri radicale anti-poluare este Madrid. Începând de vinerea trecută, întreaga zonă centrală a capitalei Spaniei este destinată numai vehiculelor cu poluare zero. Astfel, pe o rază de 472 de hectare, nu mai poate circula niciun autoturism motorizat pe bază de carburanți, fie benzină sau motorină. Șoferii care se vor aventura în zonă, riscă o amendă de 90 de euro.

 

(Visited 479 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.