Medicul are o condamnare pentru mită și un dosar în care a primit o amendă administrativă și profesează în același spital. Conform dosarului consultat de Libertatea.ro, el le spunea mamelor că dacă nu-i dau mită e ca și cum ele „nu au grijă de copil” și dezvoltase un sistem de a primi bani, strâmbând din nas dacă nu era mulțumit, ca să nu fie surprins vorbind.

Dobrescu este un medic care a avut două dosare penale, fiind prins de două ori în flagrant delict.

La al doilea, 14 părinți s-au prezentat în fața instanței pentru a povesti cum au fost umiliți pentru a-i da mită doctorului. Iar judecătorii au decis să-l condamne la 3 ani de închisoare cu suspendare în 2016.

A continuat să profeseze în același spital unde a comis faptele. Apoi, în 2016, a refuzat să trateze o pacientă din Covasna, pe motiv că nu știa limba română și a fost amendat cu 1.000 de lei de CNCD. Cazul de față s-a întâmplat în ianuarie 2021.

„Dacă știam, mai ceream părerea cuiva. Dar n-ai cum să știi, nu e ca și cum și-ar rupe mâna zilnic”, spune Paula Niculescu, partenera de viață a regizorului Andrei Dăscălescu. Dăscălescu e autorul filmului „Planeta Petrila”, un documentar despre oamenii care încearcă să țină viu orașul minier Petrila din Valea Jiului.

Fetița celor doi, în vârstă de nici 3 ani, și-a rupt antebrațul în primele zile ale anului 2021.

Cel mai apropiat spital era cel din Bistrița, unde familia a ajuns în aceeași zi, pe 2 ianuarie. Dar cum acolo nu exista un ortoped pediatru, pregătit să o anestezieze pentru a-i realinia oasele, fetiței i s-a pus doar un ghips temporar și a fost redirecționată spre Spitalul de Copii din Cluj-Napoca. Citește articolul COMPLET pe Libertatea.ro

(Visited 582 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.