Actualitate Sănătate

Medicii atenționează: numărul cazurilor de gripă și viroză în creștere! 18 decese cauzate de gripă într-o săptămână

Scris de 
 pe data 
29 ianuarie, 2024

​Numărul cazurilor de infecții respiratorii înregistrate la Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța este în creștere. Potrivit datelor oficiale, 123.464 de cazuri de infecții respiratorii – gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii și pneumonii – s-au înregistrat în cursul săptămânii trecute în România, în creștere cu 20,3% față de săptămâna anterioară. 6.981 dintre acestea au fost cazuri de gripă clinică, raportate în 41 de județe.

Cele mai multe îmbolnăviri de gripă s-au înregistrat în București (1.250) și în județele Cluj (920), Prahova (442), Constanța (416), Bacău (315), Timiș (299), Iași (266) și Dâmbovița (264), arată datele publicate de Institutul Național de Sănătate Publică.

În săptămâna 15.01.2024 – 21.01.2024 (S03/2024) incidența infecțiilor respiratorii a depășit nivelul mediu calculat pentru ultimele sezoane, cu intensificarea activității gripale și extinderea răspândirii geografice a circulației virusurilor gripale.

În săptămâna 15.01.2024 – 21.01.2024 (S03/2024) au fost raportate:

123.464 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 19.6% mai multe cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent (103.210) și cu 20.3% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (102.640). Variația în plus față de media calculată de 92.867 a cazurilor din ultimelor sezoane (2016-2023, fără sezoanele pandemice) a fost de 32.9%.

6.981 cazuri de gripă clinică la nivel național, comparativ 4.553 cazuri în aceeași săptămână a sezonului precedent și cu 4.574 înregistrate în săptămâna precedentă.

Cazurile de gripă clinică au fost raportate de 41 județe, cele mai multe fiind în municipiul București (1250) și în județele Cluj (920), Prahova (442), Constanța (416), Bacău (315), Timiș (299), Iași (266) și Dâmbovița (264).

47 de cazuri de Infecții Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 6 mai puține față de săptămâna precedentă și cu 23 mai puține față de aceeași perioadă a sezonului precedent.

130 de cazuri de gripă confirmată de laborator (42 cu virus gripal AH1, 35 cu virus gripal AH3, 53 cu virus A nesubtipat).

Actualitate