
Medicii au salarii de până la 20.000 lei, pacienții puși să vină cu medicamentele de acasă. „Nu mai sunt bani nici pentru aspirine”
Spitalele din România încep să rămână fără medicamente deoarece nu mai au bani. Motivul? Majorările salariale ale medicilor, intrate în vigoare de la 1 martie 2018, consumă aproximativ 80% din bugetele instituțiilor medicale, în condițiile în care veniturile doctorilor sunt de 4 ori mai mari.
Astfel, acum medicii au salarii ce pot ajunge și la 20.000 lei, dar nu au medicamente și cu ce să îi trateze pe pacienți.
Spitalul Județean Brăila, spre exemplu, nu mai are bani nici măcar de aspirină. Conducerea unității a luat decizia ca din banii rămași să fie achiziționate doar medicamente pe partea de urgență.
„Este adevărat că, în momentul de faţă, Spitalul Judeţean, deoarece nu are bani, merge cu medicamente doar pe partea de urgenţă. Într-adevăr nu sunt medicamente gen aspirină, sunt doar cele pe parte de urgenţă.
A avut loc o discuţie între conducerea spitalului şi Casa de Asigurări de Sănătate, pe nişte servicii prestate de spital în 2018 pe spitalizarea continuă şi neincluse în contractul cu Casa, adică servicii suplimentare. Se pare că Casa Naţională de Sănătate a înţeles, este vorba despre o sumă de 2,9 milioane lei, bani care vor intra sperăm cât de repede în conturile Spitalului şi vor fi cheltuiţi pe completarea stocurilor de medicamente.
S-a ajuns în această situaţie, deoarece la Spitalul Judeţean plata salariilor a ajuns la 80%, în urma măririlor salariale, iar procentul de 20% rămas este foarte mic pentru a acoperi tot ce înseamnă cheltuieli cu medicamentele, utilităţi”, a declarat Iulian Chiriac, președintele CJC Brăila, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.
Potrivit noii legi, de la 1 martie, salariile de bază ale medicilor s-au mărit de aproape patru ori.
Unități clinice:
Medic primar – 12.500 de lei
Medic specialist – 9.900 de lei
Medic rezident anul VI-VII – 7.900 de lei
Medic rezident anul IV-V – 7.300 de lei
Medic rezident anul III – 6.700 de lei
Medic rezident anul II – 6.100 lei
Medic rezident anul I – 5.700 de lei
Asistent medical – între 3.610 și 4.345 de lei, în funcție de vechime și de nivelul studiilor
Servicii de ambulanță, compartimente de primire urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU, secții/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală:
Medic primar – 13.338 de lei
Medic specialist – 10.563 de lei
Medic rezident anul IV-V – 7.300 de lei
Medic rezident anul III – 6.700 de lei
Medic rezident anul II – 6.100 de lei
Medic rezident anul I – 5.700 de lei
Asistent medical – între 3.852 și 4.636 de lei, în funcție de vechime și de nivelul studiilor.
Acestea sunt salariile de bază, fără sporuri sau ore de gardă. Astfel, un medic primar ATI dintr-un spital județean poate ajunge la un venit de 20.000 lei (peste 4.500 euro). Din păcate, aceste majorări salariale nu au schimbat cu mult vechile obiceiuri ale medicilor, lucru constatat inclusiv de subsecretarul de stat Raed Arafat. La ora 12, nu mai găsești picior de medic în spital, în condițiile în care majoritatea dintre ei au propriile cabinete sau lucrează și la unități medicale private.
Acest lucru este subliniat și de asistentele medicale, care spun că în multe situații nu au efectiv cu cine să trateze bolnavii.
„Rămânem singure, domnii și doamnele doctor pleacă după prânz, iar noi rămânem să ne luptăm și cu câte 30-40 de pacienți. Nici nu poți să îndrăznești să îl deranjezi din somn pe medicul de gardă noaptea, că te repede de nu te vezi. Sunt și excepții, cei drept, medici dedicați și profesioniști, dar sunt și mulți care își iau banii degeaba”, ne-a povestit o asistentă dintr-un spital public din județul Constanța.
- angajati spital
- spital







