Neurochirurgul LEON DĂNĂILĂ: „În creier se intră de mână cu Dumnezeu”

„Viaţa m-a nedreptăţit, dar nu m-a doborât, m-a făcut mai atent şi mai activ. Ceea ce am început am dus întotdeauna la capăt şi nu m-am lăsat până nu am înţeles bine cauzele fenomenelor şi ale bolilor. Am ajuns în echipa pro­fe­sorului Arseni, pentru că i-am dovedit că sunt un bun profe­sionist. Numai că tot de aici au început apoi şi piedicile, dar eu am fost şi sunt răbdător din fire, blajin ca toţi moldovenii”, povestea dr. Leon Dănilă într-un interviu acordat acum câțiva ani pentru TVR. Vă prezentăm mai jos povestea vieții sale și a neurochirurgiei, spusă chiar de el.

-Afirmaţi, cândva, că „neurochirurgia este precum arta unui bijutier”, că este „regina ar­telor chirurgicale”. Cum aţi ajuns să slujiţi o „re­gi­nă” atât de pretenţioasă? De ce aţi ales-o?

-După facultate, am primit post la spitalul din Comăneşti. Deşi era salariul mai mic, aveam şansa să întâlnesc mai multe cazuri medicale, decât la o circumscripţie sanitară obişnuită. Eram bucuros când alţi medici plecau în concediu, pentru că aşa puteam să lucrez şi în secţiile lor. Am trecut prin toate şi am învăţat astfel foarte mult şi m-am gândit ca la examenul de rezidenţiat să aleg Bucureştiul, pentru că existau mai multe posibilităţi de studiu. Aşa am ajuns la neurochirurgie, secţia care era coordonată de profesorul C. Arseni, renumit pentru severitatea lui.

Eram tânăr, dornic de afirmare, dar Bucureştiul m-a primit cu ostilitate. A fost greu de luptat cu pseudovalorile din acea vreme, cu cei care se sus­ţi­neau unii pe alţii în funcţii girate politic. M-a ajutat enorm faptul că aveam talent la chirurgie şi că mi-am văzut de treaba mea. Am studiat şi am scris foarte mult în acei ani, ca urmare a expe­rien­ţelor şi cercetărilor pe care le fă­ceam. Mi s-au pus mereu beţe în roate şi a trebuit să lupt tot tim­pul ca să rămân în picioare.
Da, viaţa m-a nedreptăţit, dar nu m-a doborât, m-a făcut mai atent şi mai activ. Ceea ce am început am dus întotdeauna la capăt şi nu m-am lăsat până nu am înţeles bine cauzele fenomenelor şi ale bolilor. Am ajuns în echipa pro­fe­sorului Arseni, pentru că i-am dovedit că sunt un bun profe­sionist. Numai că tot de aici au început apoi şi piedicile, dar eu am fost şi sunt răbdător din fire, blajin ca toţi moldovenii.

-În câţi ani se formează un bun neurochirurg? Ce calităţi trebuie să aibă?

-Cam în cincisprezece ani, după aceea meseria de neurochi­rurg devine artă, devine estetică pură. Un bun neurochirurg tre­buie să fie inventiv, să aibă ma­nualitate, simţ estetic, talent, dar înainte de toate, să aibă har. Mai demult, se opera cu tehnică primitivă, nu exis­tau ins­tru­men­tele potrivite, mor­ta­litatea postope­ra­torie era în jur de 50%. Există sta­tistici, profesorul Ar­seni ţinea sub cheie aceste infor­ma­ţii, ca să nu se ştie, de fapt, care era realitatea. Eu am reuşit să fac co­pii după ele şi pot oricând să do­ve­desc că am redus mor­ta­litatea în in­ter­venţiile neu­ro­chirurgicale, de la 50, la 4%.

E adevărat că acest lu­cru a fost posibil numai după ce am introdus micro­scopul ope­ra­tor, cu care am lucrat după ce am prins o bursă în străi­nătate. Atunci am văzut care sunt teh­nicile lor şi cum se explică reuşitele opera­ţii­lor făcute de străini. Aveam deja cam treisprezece ani de prac­tică opera­to­rie când am ajuns la New York, locul în care, cu adevărat, s-a născut neurochirurgia. Acolo am văzut ce înseamnă medicină de perfor­manţă.

-Domnule doctor Dănăilă, veţi împlini în curând 82 de ani (n.r. – 85 ani are în prezent), şi mai bine de trei sferturi dintre ei i-aţi petrecut făcând operaţii pe creier. După o atât de îndelungată convieţuire, l-aţi putea defini?

-Creierul este cea mai complexă materie din uni­vers. Mai complexă materie nu există. Este compus din celule de numai câţiva microni, care se văd doar cu microscopul, dar fiecare dintre aceste celule poate să aibă până la peste 20.000 de conexiuni în acelaşi timp. O singură celulă, vă daţi seama? Toate aceste ce­­lule sunt conectate între ele. Dar creierul nu lu­crează doar prin conexiunile celulelor sale, ci şi prin substanţe neurotransmiţătoare, prin hormoni, prin toate umorile organismului care, la rândul lor, in­flu­enţează activitatea creierului care le coor­do­nează.

Nu degeaba se spune că în creier „totul se lea­gă cu totul”. Noi studiem separat, din motive prac­tice, anumite zone ale creierului, zona vederii, a vor­birii, a auzului etc., dar ele interacţionează. Creierul este un sistem extrem de complex, care are încă multe necunoscute, chiar şi pentru cei mai buni neu­ro­chirurgi. Am scris de curând o carte despre ana­tomia şi fiziologia creie­rului. A apărut în trei volume, în limba engleză, şi ame­ricanii vor s-o publice ca material de lucru pentru uni­versităţile lor. Nu există în toată lumea o lucrare mai documentată decât a mea, am lucrat zece ani la ea şi este o sinteză a tot ceea ce s-a scris şi cercetat des­pre creier până acum, în lumea întreagă, la care am adăugat rezultatele cercetărilor mele.

-Cum putem să îmbunătăţim performanţele cre­ie­rului şi sănătatea lui?

-Prin activitate şi exerciţii zilnice, care ţin de profesia fiecăruia. Prin alternanţa muncii cu pauzele necesare, recuperatoare.

-Partea misterioasă a creierului cuprinde şi manifestări de-a dreptul tulburătoare: telepatia, hip­noza, previziunile. Au ele şi o bază ştiinţifică?

Da, există un limbaj al creierelor, care ia naştere prin intermediul unor unde speciale pe care le emite acesta. Aşa se explică empatia, telepatia, sugestia, hipnoza. În 2012 – 2013, un italian a descoperit în creier anumite formaţiuni numite „celule oglindă”, care probează comunicarea între creiere. De exem­plu, eu fac o mişcare cu mâna dreaptă, în timp ce în faţa mea este o persoană căreia i se măsoară para­metrii funcţionali ai creierului.
Encefalograma a detectat că în creierul celuilalt s-au activat tocmai acele celule care la mine au făcut posibilă mişcarea, deşi el nu a mişcat mâna. Cu alte cuvinte, cele două creiere au comunicat. Apoi să nu uităm de puterea gândurilor, care au o viteză extraordinară de a trece de la un subiect la altul. Nici cel mai performant cal­culator din zilele noastre nu se poate compara cu viteza gândului.

Comunicarea aceasta între creiere se face prin undele cerebrale de care vă spuneam. Aces­tea trec prin orice ecran despărţitor şi, uneori, pot ajunge şi la distanţe foarte mari. Aşa se explică su­ges­tiile şi hipnozele făcute la telefon sau prin tele­vizor. Eu am avut, în 2011, trei programe europene de cercetare, tocmai pe această problemă de comu­nicare a creierelor. Pot să vă dau exemplul unui in­divid, care doar prin puterea gândului „forma” un număr de telefon pe care-l avea scris în faţa lui şi telefonul suna.

Aceste experienţe pot fi salvatoare, de exemplu, în cazul bolnavilor care sunt în scaune cu rotile. S-au făcut experimente, şi unii dintre ei au putut să mişte puţin scaunul, doar uitându-se atent la un senzor aflat pe mânerul lui. Con­clu­zia este că pute­rea uriaşă a gân­dului încă nu a fost cercetată şi exploa­tată suficient.

-Se vorbeşte mult, de la o vre­me, despre puterea au­tosugestiei în vin­decarea bolilor. Un bolnav care cre­de că îşi poate în­vinge boala şi lu­crea­ză, în sensul aces­ta, cu gândul şi cu ima­gi­naţia, are şanse mai mari să se vin­dece decât u­nul care îşi accep­tă, re­semnat, sfâr­şi­tul?

-Da, cu sigu­ranţă, îl ajută foarte mult gândul bun, încrezător în vin­de­care. Stările depre­sive scad imuni­ta­tea. Un bolnav de cancer îşi agravează boala dacă ajunge la depresie şi n-o poa­te gestiona. Eu am simţit fiorul divin ori de câte ori am avut în faţă harta plină de mistere a unui creier uman. Sunt foarte credincios, şi de-aici îmi vin opti­mis­mul şi puterea de lucru. Şi acum mă trezesc în fie­ca­re zi la ora 3, şi la ora 6 sunt deja în spital, la bol­navi. Aşa m-am obişnuit şi de-o viaţă întreagă folo­sesc câteva clipe ale dimineţii pentru a proiecta, încrezător, muncile zilei care începe.

– Mai există ceva în creier ce vă nedumireşte, ce vă intrigă, ceva neştiut ce-a scăpat cercetărilor dvs.?

Da, sunt încă multe fenomene inexplicabile, la nivelul de acum al ştiinţei. Poate vor fi lămurite în anii care vin. Am o echipă de ucenici performanţi cu care colaborez foarte bine. Ei au parte de tot ceea ce eu am învăţat şi descoperit până acum. Sunt liniştit că las pe mâini bune neurochirurgia vasculară. Sunt si­gur că unii dintre ei vor avea rezultate notabile. Dacă eşti egoist şi nu laşi ştiinţa ta ucenicilor, anulezi zeci de ani de studii şi cercetări. Eu le-am luat mâna în mâna mea şi le-am arătat cum se taie, cum se intră în creier.

– Şi cum se intră în creier, domnule profesor?

De mână cu Dumnezeu şi luptând cu moartea care e şi ea ascunsă în creierul nostru, ca atâtea multe altele.

Despre acad. prof. dr. Leon Dănăilă
Leon Dănăilă s-a născut la 1 Iulie 1933 la Darabani în județul Botoșani, unde a făcut și primele patru clase primare. A continuat apoi școala la Liceul „Grigore Ghica V.V.” din Dorohoi pe care l-a absolvit în anul 1952. În același an, prin concurs, a intrat la Facultatea de Medicină din Iași, pe care a absolvit-o în 1958. După absolvirea Facultății de Medicină din Iași (1958) a lucrat timp de 2 ani ca medic stagiar la Spitalul din Comănești (1958-1960) și apoi un an la Circumscripția sanitară din Dărmănești (1960-1961). În anul 1961, prin concurs, a ocupat postul de medic secundar neurochirurg la clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Gh. Marinescu” din București unde lucrează și în prezent. Prin examene și concursuri severe a devenit în anul 1966 medic specialist neurochirurg, în anul 1972 doctor în medicină cu lucrarea „Neurinomul Spinal”, în 1974 medic primar neurochirurg gradul III, în anul 1981 medic primar neurochirurg gradul II și șef al secției VII de neurochirurgie vasculară și microneurochirurgie. În anul 1972, a absolvit la cursuri de zi și Facultatea de Filozofie-Psihologie din București.

Absolvent al Facultății de Medicină din Iași (1958) și al Facultății de Filozofie-Psihologie din București a ocupat prin concurs în anul 1991 postul de profesor neurochirurg la clinica II Neurochirurgie al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, iar în anul 1992 cel de profesor de psihoneurologie la Facultatea de Psihologie a Universității “Titu Maiorescu” din București.

Etichete:

• leon dănăilă
• medic
• neurochirug