Rusoaica Ekaterina Fedyaeva s-a internat în spital pentru o operație de rutină, de scoaterea a unui chist ovarian, când i s-a injectat în corp formalină, în loc de soluție salină, scrie Washington Post.

Substanța injectată accidental, formalina, denumită și formol, este folosită de obicei pentru a preveni descompunerea trupurilor celor decedați.

Greșeala ireparabilă s-a produs chiar în timpul operației și, deși medicii au încercat să-i curețe fetei cavitatea abdominală, intervenția a venit mult prea târziu.

Tânăra a acuzat dureri insuportabile și convulsii timp de două zile, apoi a intrat în comă și a fost conectată la aparate în încercarea de a o salva, însă, după ce mai multe organe i-au cedat, femeia a murit.

Picioarele ei se mișcau, avea convulsii, tot corpul tremura. I-am pus șosete, am acoperit-o, dar tremura într-un mod pe care nici nu pot să-l descriu”, a spus mama fetei potrivit The Sun.

Inițial nu știam că i-a fost injectată formalină. Chirurgii care au operat-o știau că i-a fost injectat ceva greșit. Trebuiau să ia măsuri urgente, dar nu au luat”, a continuat femeia.

Fata a primit 52 de medicamente menite să-i ajute organismul să depășească acest moment de cumpănă, însă, în cele din urma tânăra s-a stins, fiind înmormântată sâmbătă.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a afla circumstanțele exacte în care s-a petrecut tragedia.

 

(Visited 1.175 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.