Potrivit liderului PNL, campania, demarată sub deviza „OPREȘTE FURTUL LOR! Sunt BANII TĂI de pensie”, își propune, la nivel național, să informeze cetățenii cu privire la riscurile și avantajele pe care le presupun cele două sisteme de pensie, pentru ca aceștia să poată decide pertinent în ce mod doresc să le fie administrați banii.

De asemenea, campania PNL are în vedere și strângerea de semnături pentru a înainta la Parlament o lege nouă ce are ca scop creșterea contribuțiilor la Pilonul 2 de pensii (de la 3,75% la 6, respectiv 8%, până în 2022) și, odată cu aceasta, creșterea efectivă a pensiilor rezultate din Pilonul 2, o pensie sigură de care românii se pot bucura independent de stat.

Pilonul 2 de pensii este mult mai sigur decât Pilonul 1, pentru că funcționează pe sistemul dreptului individual. Eu îmi depun banii într-un cont. Nu există principiul solidarității, acei bani sunt conservați și sunt garantați de către statul român prin legislație, printr-un sistem foarte bine stabilit, astfel încât suma depusă întotdeauna o voi dobândi. Suma îmi aparține exclusiv, când ies la pensie pot decide să dobândesc integral, să o primesc eșalonat și, în caz de deces, moștenitorii mei pot primi această pensie. Sistemul este foarte diferit de Pilonul 1, nu are niciun fel de legătură”, a afirmat președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, în cadrul conferinței de presă.

Inițiativa PNL vine în contextul în care actualul guvern intenționează să impună fiecărui salariat, să își declare opțiunea pentru a contribui sau nu la Pilonul 2 de pensie, chiar dacă respectivul salariat și-a declarat deja această opțiune în trecut.

Așadar, estimează PNL, dat fiind faptul că birocrația îi dezgustă pe cetățeni, cei mai mulți nu vor depune cererea (exact scenariul pe care mizează PSD), motiv pentru care, automat, suma ce obișnuia să fie virată lunar către Pilonul 2 de pensii va fi virată către Pilonul 1 (către pensia de stat).

Guvernul își dorește obținerea banilor din Pilonul 2. Acest lucru este o certitudine, nu trebuie demonstrată. Au declarat-o public. Își doresc să determine oamenii să părerească de bună voie Pilonul 2 de pensie invocând că acesta nu le oferă siguranță, dar mult mai nesigur este Pilonul 1 de pensie în cadrul căruia valoarea pensiilor este calculată prin Hotărâre de Guvern, motiv pentru care poate oscila de la an la an. Totuși, miza PSD este ca românii să nu depună cererea, pentru că astfel banii lor vor fi transferați direct către Pilonul 1, deci către statul român”, a afirmat Bogdan Huțucă.

Liderul PNL Constanța atrage atenția asupra faptului că, strategia PSD va funcționa, chiar și acei români care își  vor declară dorința de-a contribui în continuare la Pilonul 2 de pensie, ar putea să nu mai beneficieze de această opțiune, întrucât, dacă cei mai multi „aleg” tacit, prin nedepunerea cererii, să renunțe la contribuția către Pilonul 2, agenții economici care oferă acest serviciu, vor renunța la el.

Dacă nu depui cerere de optare, automat ești transferat în Pilonul 1 de pensii, iar dacă o masă critică se transferă în Pilonul 1, toți administratorii de fonduri de pensii private se retrag de pe piață și atunci toți cei care rămân și au optat pentru Pilonul 2 de pensii vor fi transferați către Pilonul 1”, a mai spus liderul PNL Constanța.

Pentru o mai bună înțelegere a subiectului, liberalii au creat două scenarii posibile, cel actual, unde contribuția este de 3,75% și cel care funcționa până în ianuarie 2018, unde contribuția avea o pondere de 5,1%.

Așadar, pentru acele persoane cu un start în carieră la vârsta de 25, o contribuție de 40 de ani și o estimare de pensionare pe perioada de 20 de ani, cifrele arată astfel:

  • salariu mediu net 2,434 lei, contribuție lunară de 3,75% = 751 lei/ contribuție lunară de 5,1% = 835 lei
  • salariu net 4.000 lei, contribuție lunară de 3,75% = 1,140 lei/ contribuție lunară de 5,1% = 1,268 lei

De asemenea, PNL a creat alte două scenarii pe aceleași valori salariale, în cazul în care legea pe care o propun va fi promulgată și anume creșterea contribuției la 6%, respectiv 8%:

  • salariu mediu net 2,434 lei, contribuție lunară de 6% = 1.110 lei/ contribuție lunară de 8% = 1.430 lei
  • salariu net 4.000 lei, contribuție lunară de 6% = 1.686  lei/ contribuție lunară de 8% = 2.172 lei

 

(Visited 72 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.