PNL şi-a stabilit ca principal obiectiv pentru actuala sesiune parlamentară demiterea Guvernului prin moţiune de cenzură, pentru a pune punct dominaţiei lui Dragnea şi a clanului din jurul lui. Am luat legătura, săptămâna trecută, cu colegii din Opoziţie, inclusiv cu preşedintele PMP, domnul Tomac, vom avea discuţii mai aprofundate începând de săptămâna viitoare, vom face o analiză foarte serioasă, pentru că ştiţi foarte bine că pe parcursul unei sesiuni parlamentare Opoziţia nu poate să depună decât o singură moţiune de cenzură”, a afirmat liderul PNL, Ludovic Orban, la Școala de vară a TNL, fiind întrebat cum răspunde afirmațiilor președintelui de onoare al PMP, Traian Băsescu, privind discuțiile Opoziției în problema moțiunii de cenzură.

Liderul liberal a adăugat că moţiunea de cenzură trebuie să fie depusă la momentul oportun, în aşa fel încât să genereze adunarea voturilor necesare pentru demiterea Guvernului.

Potrivit Mediafax, preşedintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, a declarat vineri, 7 septembrie, la Şcoala de vara a Organizaţiei de Tineret a PMP care a avut loc la Neptun, că se pierde un moment foarte bun în care românii ar susţine căderea Cabinetului Dăncilă.

În momentul de faţă nici PMP nici PNL nici USR, singuri, nu au numărul de semnături pentru o moţiune de cenzură şi totuşi USR nu mai răspunde la telefon dupa ce i s-a trimis moţiunea de cenzură, PNL zice să mai discutăm. Se pierde un moment foarte bun când o parte mare din populaţie ar susţine o moţiune prin care să cadă Guvernul Dăncilă. Cred că este un lucru pe care PMP trebuie să îl facă cunoscut: să îi ia frate, să mai renunţe PMP că e moţiune iniţiată de ei. Să spună că e iniţiată de Sică Mandolină, de cine vor ei. Dar să o facă. Momentele politice nu se ratează. Cred că obiectivul imediat, dincolo de a pregăti europarlamentarele, este o moţiune de cenzură. Nu mai spuneţi că e iniţiată de PMP, spuneţi că a fost ideea genială a lui Bârnă şi a lui Orban”, a afirmat Traian Băsescu.

Băsescu a scris astăzi, 8 septembrie, pe Facebook, că acum este momentul oportun pentru ca Opoziţia să demită Guvernul printr-o moţiune de cenzură.

Moţiune de cenzură acum! Cu sau fără succes, moţiunea de cenzură este un gest politic obligatoriu. Opoziţia are nevoie acută de o reacţie instituţională de delimitare faţă de dezastrul Dragnea – Dăncilă – Tăriceanu. Dacă în aceste condiţii partidele din opoziţie nu reacţionează solidar şi rapid prin depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului Dăncilă, nu au cum să pretindă respectul electoratului şi blazonul de alternativă la guvernarea PSD – ALDE .Iar dacă UDMR, Ponta şi minorităţile vor susţine guvernul, nu le rămâne decât să-şi asume politic, alături de Dragnea, Dăncilă, Daea, Carmen Dan, Tăriceanu, Firea etc. şi pesta porcină şi violenţele din 10 August şi compromiterea preşedenţiei UE în mandatul României .Sper că nici un partid de opoziţie nu va susţine tacit guvernul PSD – ALDE prin inacţiune instituţională de delimitare faţă de Guvernul Dăncilă şi alianţa PSD – ALDE”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

 

(Visited 33 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.