
Patru primării din Constanța, percheziționate de procurori. Cercetări într-un dosar de achiziții fictive de la firme fără angajați
Într-o amplă acțiune desfășurată la nivel național, procurorii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice din Giurgiu au efectuat 102 percheziții în instituții administrative din mai multe localități și municipiul București. Patru dintre percheziții au fost efectuate și la primării din județul Constanța.
Descinderile, efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, au vizat 25 de județe din țară.
La Constanța au fost percheziționate și ridicate probe din primăriile din Murfatlar, Cogealac, Corbu și Crucea, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare și instigare la abuz în serviciu.
Polițiștii au pus în aplicare 15 mandate de aducere în județele Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Buzău, Ilfov, Brăila, Galați, Gorj, Hunedoara, Timiș, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanța, Brașov, Argeș, Teleorman, Mehedinți, Ialomița, Arad și Giurgiu, precum și în București.
„Din cercetări a reieșit că mai multe instituții din țară ar fi efectuat plata unor achiziții fictive pentru mărfuri care nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul instituției sau plata unor facturi pentru mărfuri supraevaluate, pentru care achiziția era nejustificată, neexistând referate de necesitate sau recepții ale mărfurilor achiziționate.
Aceste achiziții ar fi fost făcute de la diferite societăți comerciale care nu au personal angajat, sunt administrate de aceleași persoane fizice, au sediul social și domiciliul fiscal stabilite la adrese apropiate și care au înregistrat venituri doar din încasări de la unități administrativ-teritoriale, instituții de învățământ și alte instituții.“, spun polițiștii.
La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și inspectoratele de poliție ale județelor Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Buzău, Ilfov, Brăila, Galați, Gorj, Hunedoara, Timiș, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanța, Brașov, Argeș, Teleorman, Mehedinți, Ialomița, Arad și Giurgiu.






