După ce și-a lansat sloganul de campanie „Îmi pasă”, Mihai Lupu a început să inunde spațiul public cu tot felul de imagini apocaliptice, clădiri și școli în ruină, copii desculți, drumuri de pământ cu scopul de a atrage atenția asupra modului în care arată școlile din Constanța sau asupra copiilor proveniți din familii defavorizate.

Doar că școala despre care Lupu spunea că e din Constanța se află de fapt în Ucraina, și nu oriunde, ci chiar în orașul Cerobîl.

Fotografia este luată dintr-un articol publicat în The Economic Times despre zonele din lume ce au devenit atracții pentru turiști.

O altă clădire aparținând Primăriei Constanța și amplasată în Piața Ovidiu, este, de asemenea, ilustrată cu aceeași fotografie din interior aparținând unui imobil din Cernobîl.

Mai mult, Lupu prezintă o fotgrafie cu mai mulți copii (se văd doar picioarele) spunând „Îmi pasă să dăm acestor copii o șansă”. Doar că acei copii erau din Uganda, iar fotografia poate fi cumpărată de pe Internet, având titlul „Copii trăind în sărăcie în Uganda”.

Având în vedere că nici măcar nu a început campania electorală, suntem curioși și nerăbdători să vedem cu ce fotografii va mai veni Mihai Lupu când se va încinge competiția!

(Visited 559 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.