Petre Enciu, vicepreședinte CJ, anunță că vrea revocarea mandatelor unor proiecte ale Asociației de Dezvoltare Durabilă
Petre Enciu, vicepreședintele din partea USR al Consiliului Județean Constanța (CJ) a transmis că activitatea Asociației de Dezvoltare Durabilă (ADD) va fi adusă în atenția consilierilor județeni.
Vicepreședintele CJ susține că, în următoarea ședință de Consiliu Județean, va propune votului consilierilor revocare a mandatelor atribuite ADD privind realizarea un proiecte în numele Consiliului Județean Constanța. Petre Enciu susține că, până în prezent, nu s-a reușit obținerea de la ADD a unor informații cu privire la elaborarea documentațiilor pentru obținerea finanțărilor destinate proiectelor.
Proiectele la care se referă Ecnou sunt următoarele:
- Reabilitarea a 8 drumuri județene, din care două se află pe lista scurtă în Programul Anghel Saligny:
- DJ 391 Tuzla – Biruința
- DJ 393 Techirghiol – Arsa
- Puncte de debarcare la Marea Neagră şi la Dunăre
- Extindere si Modernizare „Obor General Scarişoreanu”
„La nivel de conducere executivă, nu am reușit până în acest moment să obținem informații cu privire la stadiul lucrărilor de elaborare a unor documentații tehnico-economice şi de proiectare pentru care această asociație a fost mandatată.
De aceste documentații depinde accesarea unor finanțări cum ar fi Programul Anghel Saligny. Mai avem la dispoziție 11 luni până când aceste documentații trebuie transmise Ministerului Dezvoltării în vederea semnării contractelor de 140 de milioane de lei“, a transmis Petre Enciu.
De asemenea, vicepreședintele CJ, face un apel la consilierii județeni să dea dovadă de înțelepciune și să voteze revocarea mandatelor, pentru a se reuși salvarea finanțărilor pentru cele trei proiecte.
„Nu am susținut niciodată ca această asociație să devină intermediar pentru proiectele Consiliului Județean care deja plătește angajați in cadrul Direcției Generale de Proiecte pe care o coordonez pentru scrierea şi atragerea fondurilor nerambursabile.
Sper ca doamnele si domnii consilieri să dea dovadă de ințelepciune şi să voteze în favoarea şansei de a mai finanța aceste proiecte. Pentru că în situația în care mandatul nu va fi retras, există un risc major ca finanțarea proiectelor să fie pierdută“, a declarat Enciu.
Citește și:
- Chițac: Cei care, la 1 ianuarie, aveau achitată taxa pentru Zona 2, nu vor mai plati taxa de ocupare a domeniului public
- Oameni cu suflet mare. Locuitorii din Cisnădie au trimis ajutoare pentru toți constănțenii
- Undă verde PUZ-urilor și PUD-urilor dubioase. Chițac vrea să secretizeze activitatea Comisiei Tehnice de Urbanism
- ADD
- CJC
- Consiliul Judetean Constanta
- Pere Enciu
- USR