Propunerile au fost elaborate în cadrul Conferinței Naționale a Patronatului Național Român cu tema „România Economică şi socială în 2030 – Rolul patronatelor, măsuri şi soluţii”, care a avut loc sâmbătă, 1 septembrie.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Patronatului Naţional Român din toată ţara, Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi inspectorul general Dantes Bratu de la Inspecţia Muncii.

În urma discuțiilor din cadrul conferinței, participanții au decis să propună Guvernului următoarele:

1. Trecerea la salariul minim pe oră împreună cu normarea muncii, atât la salariații din sectorul bugetar cât și la salariații din sistemul privat. 

2. Pauza de masa obligatorie cu durata de 1 (unu) ora pentru toți salariații din Romania.

3. Acordarea pentru o perioada de 2 ani, posibilității ca angajatorii sa poată să plătească o primă de până la 500 lei fără a fi impozitată”, se arată într-un comunicat al Patronatului Național Român.

Totodată, Patronatul Național Român propune patronatelor din România și partidelor parlamentare un proiect de țară ca în 2030 România să devină a cincea putere economică și socială a Europei.

Și Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a propus recent eliminarea salariul minim lunar în vederea stabilirii unui salariu minim orar.

 

(Visited 3.527 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.