PNL pregătește noul guvern. Orban: Avem disponibilitate la dialog cu formațiunile care au susținut moțiunea. Ponta are alte gânduri
Înainte de a merge la Cotroceni unde va fi propus ca premer de PNL, Ludovic Orban a declarat că liberalii au disponibilitatea de a discuta pentru formarea noului guvern cu toate formațiunile care au susținut moțiunea de cenzură.
Întrebat despre cooptare Pro România la guvernare, Orban a spus că „deocamdată, am văzut că dl Ponta are alte gânduri”.
Liderul PNL a precizat că există o schiță a noului guvern, dar și că măsurile pe care acesta le va lua în primă instanță vor fi unele „corective”.
De altfel, Ludovic Orban le-a spus liberalilor că trebuie să facă o analiză, o fotografie a situației la zi după măsurile guvernării PSD. Liderul PNL a precizat că situația este gravă, deoarece gradul de îndatorare al României este mare, deficitul bugetar la fel.
„Trebuie să știți că am stabilit o premieră în ultimii 30 de ani de democrație șchioapă și tranziție care sper sa se termine odată cu plecarea PSD. Am reușit să dăm jos o guvernare PSD, din opoziție. Este pentru prima data când se reușește dărâmarea partidului comunist, sub diferitele forme pe care le-a luat, de la FSN încoace”, a declarat Ludovic Orban, vineri, citat de Mediafax.
Orban a atras atenția și asupra ritmului de îndatorare publică a crescut dramatic în ultimul an, astfel încât veniturile la buget nu pot acoperi cheltuielile. Acesta a adăugat că deficitul este la 2,9% din PIB, lucru destul de grav.
„Acuma trebuie să vă spun că în analiza pe care o facem trebuie să avem o fotografie a situație la zi. Este o guvernare eșuată și situația este extrem de gravă”, a explicat liderul PNL.
„Nu suntem într-o situație politică foarte simplă. Am reușit să obținem 238 de voturi la moțiunea de cenzură. Aceste voturi au fost pentru a pune punct acestei guvernări. În evoluția ulterioara a situației, părerea celor implicați în demersul de a opri PSD, trebuie luată în considerare”, a mai spus liberalul.
- Guvern
- Ludovic Orban
- PNL