Rămâi prost! Senzațional! Iată ce am aflat despre garsoniera lui Stelian Ion
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Despre garsoniera deținută de Stelian Ion, candidatul USR-PLUS la primăria Constanței, s-au scris atât de mulți pixeli încât Facebook-ul mai are puțin și interzice cuvântul „garsonieră“. Până atunci însă, am făcut și noi o anchetă periculoasă și senzațională încât n-ai cum să nu crezi așa ceva. Adică poți să nu crezi în COVID, dar ce urmează să afli este irefutabil. Dacă vreți, putem printa pe hârtie informațiile obținute, ca să avem și documente.
Așadar, iată ce am aflat despre garsoniera lui Stelian Ion:
Pentru că abia are loc în garsonieră, Stelian Ion preferă să stea cu cortul în parcare;
Stelian Ion a fost dat în judecată de un hoț care la intrarea în garsonieră s-a lovit de colțul patului;
Stelian Ion recunoaște că i-a dat șpagă mamei sale pentru o garsonieră în care să-i încapă și frigiderul;
Ca să nu fie mai prejos decât Stelian Ion, Chițac și-a cumpărat și el 5 garsoniere din pensia de pe luna decembrie;
Stelian Ion admite că nu se poate îngrășa din cauză că spațiul din garsonieră nu îi permite;
Garsoniera lui Stelian Ion este atât de mică încât nici nu-și poate schimba părerea;
Un pesedist a aruncat o piatră pe geamul garsonierei lui Stelian Ion și i-a nimerit pe toți;
Mihai Lupu (n.r. – un tip, nu-l știți voi) a făcut poze la garsoniera lui Stelian Ion și a postat că și copiii din Dobromir merită condiții decente;
Stelian Ion a cerut ajutorul vecinilor pentru a băga în garsonieră o pizza XXL;
Un gândac a părăsit garsoniera lui Stelian Ion, acuzând că se simte sufocat;
Chițac a plătit mai mulți bani pe campania de denigrare a lui Stelian Ion pe tema garsonierei decât costă garsoniera;
În garsoniera lui Stelian Ion se intră printr-o ușiță;
În urma unei crize de sughiț, lui Stelian Ion i-a căzut toată tencuiala de pe pereții garsonierei;
Înainte să devină locuință, garsoniera lui Stelian Ion era locul în care femeia de serviciu își ținea găleata și mopul;
Stelian Ion dă cărțile pe față: „Garsoniera am primit-o în ghetuțe, de la părinți, de Moș Nicolae“;
Garsoniera lui Stelian Ion e atât de mică încât îi se aburesc geamurile atunci când taie ceapă;
În vila lui Chițac din Eforie încap 57 de garsoniere ca ale lui Stelian Ion. Și nici măcar nu glumim.
- garsoniera Stelian Ion
- pamflet
- Stelian Ion
- Umor