Recep Tayyip Erdogan, susţinut de Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP, dreapta/conservator), a obţinut 52,6% din voturi, arată rezultatele anunţate după numărarea a 96% din buletinele de vot.

Principalul adversar al lui Recep Erdogan, Muharrem Ince, unul dintre liderii Partidului Popular Republican (CHP, centru-stânga), a obţinut 30,7%.

Selahattin Demirtas a obţinut 8,04%, iar Meral Aksener 7,43%.

Recep Erdogan şi-a proclamat victoria, afirmând că rezultatul este expresia puterii democraţiei turce.

În schimb, Muharrem Ince a denunţat nereguli electorale, semnalând că nu au fost numărate toate buletinele de vot. El le-a cerut observatorilor trimişi de partidul său să nu părăsească secţiile de votare.

Alianţa Populară – alcătuită din formaţiunea lui Recep Erdogan, Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP, dreapta/conservator), şi Mişcarea Naţionalistă (MHP, dreapta) – se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar, cu 53,7% din voturi. Pe locul al doilea se poziţionează coaliţia formată de Partidul Popular Republican (CHP, centru-stânga) cu formaţiunile IYI, SP şi Partidul Democrat, obţinând 34%, anunţă agenţia de presă Anadolu.

Prezenţa la urne a fost de 87%.

Peste 56 de milioane de cetăţeni turci au fost chemaţi duminică la urne în scrutinul prezidenţial şi parlamentar anticipat din Turcia, organizat în contextul în care preşedintele Recep Tayyip Erdogan vrea consolidarea puterii, după modificarea Constituţiei. Recep Tayyip Erdogan va implementa noul sistem constituţional prezidenţial, eliminând postul de prim-ministru şi centralizând puterea prin funcţia de preşedinte.

 

(Visited 53 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.