Chiar și în această situație, autoritățile naționale arată că sunt total rupte de realitate și gravitatea situației. În timp ce ministrul Sănătății Nelu Tătaru a ajuns la performanța unui demagog care nu știe decât 3 fraze sforăitoare pe care le repetă papagalicește zilnic, despre responsabilitatea cetățenilor și săpun, premierul Orban își vede nestingherit de campania electorală în țară. Este mai degrabă preocupat de ceremoniile festive de validare a primarilor și de imaginea PNL care are de dus o nouă bătălie electorală.

În acest timp, țările europene iau măsuri serioase, fac planuri concrete pentru a lupta cu acest virus. La noi, din păcate, nu are cine. Politicienii și autoritățile centrale sunt în campanie electorală…

Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

163.852 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

La Constanța s-au înregstrat 108 noi cazuri de coronavirus.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică.

Până astăzi, 6.764 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate 83 decese (52 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.975. Dintre acestea, 868 sunt internate la ATI. 

(Visited 49 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.