Am luat decizia de a candida independent la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European, asta după multe gândiri şi răzgândiri. Am decis să fac acest pas pentru că NU sunt mulţumit de calitatea oamenilor care îi reprezintă pe români în faţa Europei, pentru că m-am săturat să fim mințiți și pentru că îmi doresc să fac mai mult pentru noi. Vreau ca noi toţi, cei din Diaspora, să fim şi mai uniţi, mai ales acum când ţara noastră, pe care am fost obligaţi s-o părăsim, trece prin clipe cumplite. Vreau să putem vota liber, fără sabotaje de genul celor din 2014, să ajutăm măcar cu un simplu vot România”, a spus Răzvan Ştefănescu în exclusivitate pentru ziaristii.com.

Potrivit legislației, românul stabilit în Suedia trebuie să strângă 100.000 de semnături pentru că nu va candida de pe listele unui partid.

Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii cu număr de înmatriculare anti-PSD, şi-a recuperat la începutul lunii august permisul de conducere, după ce procurorii au clasat dosarul în care a fost cercetat pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România.

 

(Visited 255 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.