Ştirea falsă prin care AUR a dezinformat, anunţând că statul va fura copiii din familiile sărace. Ce conţine, de fapt, proiectul legii PL-x nr. 145/2023
Reprezentanţii partidului AUR au folosit o serie de fake-news-uri ca teme pentru protestul de miercuri, reuşind să răspândească în mediul online informaţii eronate despre Legea PL-x nr. 145/2023. Extremiştii au anunţat că legea prevede o separare abuzivă a copiilor din familii defavorizate de părinţii lor sau că părinţii vor fi obligaţi să-şi vaccineze copiii.
Liderul AUR, George Simion a fost printre primii care au indus public ideea că modificarea ar însemna de fapt o separare a copiilor de părinți. Participanții la mitingul organizat de AUR au scandat lozinci care se refereau la un risc de furt.
În realitate, legea în cauză prevede exact opusul a ceea ce au propagat în spaţiul public cei de la AUR. Mai precis, actul normativ are drept scop exclusiv menținerea copilului în familie și prevenirea acelor situații în care acesta să ajungă în grija statului din pricina lipsurilor din familia sa.
8 din 10 copii români provin din familii vulnerabile, iar România este țara cu cei mai mulți copii din familii sărace. Pentru a-i ajuta pe acești copii să rămână în familiile lor a fost gândită legea privind activitatea de prevenire a separării copilului de familie.
Cei de la factual.ro au întocmit o analiză detaliată, pe înţelesul oricui, a proiectului de lege, pe care o puteţi citi integral AICI.
O altă informaţie falsă lansată de AUR în spaţiul public este aceea că părinții vor fi obligați să-și vaccineze copiii, altfel vor fi luați de stat.
În prezent, nu există nicio legea din România care să impună vaccinarea obligatorie a copiilor, nici măcar cu vaccinurile din schema națională, recomandată de Ministerul Sănătății. Cu atât mai puțin ar putea să reglementeze acest lucru legea privind activitatea de prevenire a separării copilului de familie.
Alt fake-news lansat în spaţiul public este acela confrom căruia foarte mulţi copii vor fi luați cu forța din familii pentru adopții internaționale.
În realitate, în România, adopțiile internaționale pentru cetățenii străini nu sunt posibile. Mai clar: cetățenii străini nu pot adopa copii români! Conform legislației în vigoare, adopția în strainătate a unui copil roman este posibilă exclusiv pentru cetățenii români din diaspora.
Citește și:
- Tipul de la AUR, care a râs de românii cu depresie, vrea să fie parlamentar, după ce a mințit și a spus că nu va candida
- Reacția unui psiholog după ce Cupșa a spus că persoanele depresive nu au luat destulă bătaie când erau mici. „Declarația este una periculoasă“
- SONDAJ. PSD, favorit. Alianța USR-PMP-Forța Dreptei pe locul doi. AUR și PNL pe 3 și 4
- AUR
- fake news
- George Simion
- stiri false