Supărare și dezamăgire mare în rândul pesediștilor constănțeni și mai ales în sufletul lui Felix Stroe, președintele filialei județene a social-democraților din Constanța.

Pentru că la recenta remaniere a Guvernului nu i s-a oferit și lui un scaun de ministru, Stroe a plâns toată noaptea cu fățuca în pernă. Mai mult, acesta a recurs la gesturi extreme – de dimineață s-a trezit decis să schimbe tabloul lui Liviu Dragnea din sediul PSD Constanța cu cel al Gabrielei Firea, proaspăt dată afară din toate funcțiile pe care le avea în partid.

Sunt foarte mâhnit“, ar fi spus Stroe printre lacrimi și sughițuri, în cadrul unei ședințe cu cei mai de seamă pesedei din Constanța. „După atâtea și atâtea lingușeli, maratoane de pupinfundism absolut, dar sincer, după ce mi-am arătat devotamentul și supunerea în atâtea rânduri, nu era firesc ca măcar un scaun de ministru la Ape și Păduri să-mi fi dat și mie?“, ar fi răcnit el. „Sau la Turism… Sau Educație, că acolo toți ne pricepem!

Să fie adus tabloul doamnei Firea!“, a strigat Stroe dând cu pumnul în masă, după un moment de contemplare, ca și când s-ar fi trezit din transă. Cerința a stârnit o vâlvă imensă printre cei prezenți, trei pesediste leșinând subit și destrăbălat pe spătarele scaunelor. „Acela“, spuse Stroe arătând cu degetul spre tabloul lui Liviu Dragnea, „vreau să dispară acum de pe perete!“. La auzul acestor vorbe, au leșinat și doi flăcăi cu chelie.

De astăzi, ne închinăm ei!“, a decretat Stroe. Încă o pesedistă a leșinat sub masă, iar cele care leșinaseră deja, s-au mai sfârșit încă o dată.

După un apăsător moment de tăcere, Felix Stroe s-a lăsat în genunchi, fiind urmat, unul câte unul, de supușii săi. „Te preamărim pe tine, oh, tu, cea care a simțit trădarea așa cum și noi o simțim acum! Cea care s-a sacrificat pentru noi, cei nebăgați în seamă, cei scuipați ca pe o măsea stricată! Ție și numai ție îți dăruim devotamentul și supunerea noastră, că cine știe poate se schimbă treaba la alegeri. Firea! Firea! Firea!“, au aclamat la unison pesedeii constănțeni. „M*** Dragnea“, s-ar fi auzit și un pițigăit șoptit dintr-un colț al camerei.

Momentul a fost întrerupt de un băiat de la livrări, care venise cu sacoșele pline de șaorma, souflaki și o sălățică pentru doamna Mariana Gâju, primărița de la Cumpăna, care e la dietă.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 933 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.