Etichetă: sarbatoare

Astăzi este Înălţarea Domnului. Ce are în comun sărbătoarea cu expresia „la Paștele Cailor“

În toată lumea, creştinii ortodocşi sărbătoresc, joi, 17 mai, Înălţarea Domnului, cunoscută şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi din an în care se pot înroşi ouă şi se salută cu ”Hristos a înviat!”. Din 1920, slujbele de la biserică pomenesc Eroii Neamului, de aceea tot astăzi, în România, este Ziua Eroilor.

Citește mai mult

GALERIE FOTO / Afacerea „Blajinii”. Milogi de profesie  și preoți care nu sunt… preoți

Paștele Blajinilor este o zi de sărbătoare pentru creștinii ortodocși, o zi dedicată pomenirii celor care nu mai sunt printre noi. Orânduielile bisericii spun că cei vii trebui să ofere daruri și mâncare ca milostenie pentru cei adormiți, iar preoții să le facă pomenire la căpătâi. Bineînțeles, tradiția, cutumele și interpretările ulterioare au transformat această zi în afacerea „Blajinii”, care, între noi cei vii fie vorba, numai a sărbătoare sau a moment spiritual sau religios nu mai seamănă. Cel puțin, nu în cimitirele din Constanța.

Citește mai mult
Loading

Editorial

Constanța l-a scos pe Făgădău direct prin fereastra de unde a privit nepăsător suferințele orașului

de Cosmin Zaporojan

Ștampilele înecate în tuș au căzut ca o sentință pentru cei 20 de ani de PSD, care au distrus Constanța bucată cu bucată, stradă cu stradă. Orașul suferea cumplit. Se zbătea sufocat în incompetență, în mangle și prostie, iar fiecare zi părea să fie o nouă condamnare.

Citește în continuare

Vremea

3 decembrie, 2020, 18:30
Noros
ENE
Noros
5°C
3 m/s
Perceput de temperatură: 3°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 3 m/s ENE
Rafale de vânt: 3 m/s
UV-Index: 0
Răsarit: 07:23
Apus: 16:27
More forecast...
 

Cele mai distribuite articole

Curs valutar