Întrebat de jurnaliști ce crede despre moțiunea de cenzură, dacă are sau nu șanse, Tudose a replicat: „Orice moțiune de cenzură are o șansă cel puțin teoretică. Această moțiune are șansă și practică, pentru că din ce am vorbit cu o mulțime din parlamentarii PSD nu sunt foarte încântați de ceea ce se întâmplă”.

În ce privește posibilitatea ca sociali-democraţii să voteze moţiunea de cenzură sau să stea în banca lor, colegul de partid al lui Victor Ponta și-a exprimat speranţa „că se vor trezi”.

Poate vor sta în bancă, poate unii se vor mai foi, că nu poţi sta la nesfârşit în bancă, amorţeşti, te mai mişti. Dacă cineva îşi asumă, îşi va asuma, va veni şi va vota”, a precizat Tudose.

Mihai Tudose a fost chestionat de către jurnalişti dacă va merge la Bruxelles să preia mandatul de europarlamentar.

În principiu, da, dacă nu se întâmplă nimic la Guvern, merg la Bruxelles. Dacă e nevoie să stau pentru Guvern, rămân aici”, a fost replica fostului şef al Executivului.

Cât despre faptul dacă ar accepta sau nu un portofoliu de ministru în cazul în care această moţiune va trece, fostul premier a răspuns:

Într-un guvern serios, da. Ce ar însemna un guvern serios? Un Guvern serios cu un prim-ministru sănătos la cap, cu un program întreg la minte, pentru România”.

Cu toate că nu și-l dorește, Tudose nu exclude nici varianta locului de premier la Palatul Victoria: „Sorin Cîmpeanu îşi dorește, dar dacă aşa se poate închide Guvernul, aşa o facem”.

 

(Visited 147 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.