Brendan Fraser, cunoscut pentru rolul din pelicula „Mumia”, susține, într-un interviu pentru publicația GQ că Philip Berk, fostul președinte HFPA, l-a agresat sexual în vara anului 2003, la hotelul Beverly Hills, relatează Variety.

„Mâna lui stângă m-a cuprins de posterior şi cu unul dintre degete m-a pipăit între picioare”, a povestit actorul.

Incidentul a fost povestit și de Berk, în memoriile sale, „With Signs and Wonders”, însă nu era vorba de vreo agresiune, ci doar de faptul că l-ar fi ciupit pe Fraser de posterior, în glumă.

Totuși, Fraser nu este de aceeași părere, admițând că evenimentul i-a produs o dereglare emoțională: „M-am simţit rău. M-am simţit ca un copil. M-am simțit ca şi cum aveam o minge în gât. Am crezut că o să plâng.” Acesta a mai spus și că îi povestise soției despre incident, însă nu a avut puterea să facă publice cele întâmplate: „Nu am vrut să mă confrunt cu ceea ce simţeam.”

Ulterior, după ce a povestit despre acest moment, Fraser a cerut să-i fie prezentate scuze din partea fostul președinte HFPA, scuze pe care, susține Berk, i le-a transmis. Acesta din urmă a mai spus și că scuzându-se, nu admite că a făcut ceva greșit și că nu a vrut să-l deranjeze pe Fraser: „Scuzele mele nu sunt o recunoaştere a ceva rău. Dacă am făcut ceva care să-l supere pe domnul Fraser, nu a fost intenţionat şi îmi cer scuze.” Tot el a declarat într-un e-mail către GQ că: „Versiunea domnului Fraser este o făcătură.”

În acest context, HFPA a transmis printr-un comunicat că nu admite hărțuirea sexuală sau a oricărui alt comportament de acest gen și că nu ar fi știut de acuzațiile lui Fraser.

„HFPA este împotriva hărţuirii sexuale şi al oricărui comportament descris în acest articol. De-a lungul anilor, am continuat să avem o relaţie bună de lucru cu Brendan, care include şi prezentarea nominalizărilor la Globul de Aur, participările la ceremonie şi la conferinţe de presă. Acest raport include acuzaţii de care nu am ştiut înainte. Vom investiga detaliile cu privire la incident”.

Actorul Brendan Fraser s-a alăturiat mișcării #MeToo, după afirmațiile acuzatoare aduse la adresa lui Berk, joi, 22 februarie. Mișcare este o urmare a scandalul sexual în care este implicat producătorul Harvey Weinstein, aceasta se recunoaște după hashtagul #MeToo (#ȘiEu), folosit de milioane de femei pentru a povesti diverse abuzuri sexuale.

 

(Visited 199 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.