Un nou FAKE NEWS devenit viral. Pastile gumate de D3, prezentate drept droguri în școli.
Rețelele de socializare rămân spațiu unde dezinformarea și manipularea sunt la putere, iar capacitatea de selecție și gândire critică a utilizatorilor acestor platforme pare a se fi redus la minim. Fakenews-uri sunt preluate și distribuite masiv de persoane care nu reușesc să discearnă realitatea de minciună, devenind astfel virale tot felul de mesaje, uneori absolut ridicole.
De data aceasta, este promovată masiv o postare alarmistă despre un așa zis un nou drog denumit „”strawberry quick”. În realitate, este vorba despre pastile gumate cu gust de căpșuni, sub formă de ursuleți, care conțin vitamina D3 pentru copii. Suplimentul alimentar este unui foarte popular și cunoscut mai ales părinților cu copii mici.
„Vă rugăm să transmiteți acest mesaj chiar dacă nu aveți copii la școală. Părinții ar trebui să știe despre acest drog. acesta este un drog nou cunoscut sub numele de „strawberry quick”. un lucru foarte înfricoșător se întâmplă în școli în acest moment și trebuie să fim cu toții conștienți de acest lucru. există un tip de metamfetamină de cristal care arată ca pop rocks de căpșuni (bomboanele care sfârâie și „pops” în gură). De asemenea, miroase a căpșuni și este distribuită copiilor în curțile școlilor. Copiii o ingerează crezând că este o bomboană și sunt duși de urgență la spital în stare gravă. Vă rugăm să vă instruiți copiii să nu accepte bomboane de la străini și chiar să nu accepte bomboane care arată ca acestea de la un prieten (care poate le-a primit și a crezut că sunt bomboane) și să ducă imediat orice bomboană pe care o au la un profesor, director etc. Transmiteți acest e-mail cât mai multor persoane”, este mesajul Fakenews care circulă pe rețele de socializare.
- fake news