Vasile Dîncu a demisionat din funcția de ministru al Apărării Naționale
Într-un mesaj postat pe Fcebook luni dimineaţă, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu a anunțat că a demisionat din funcție.
Vasile Dîncu (PSD) și-a explicat decizia de a părăsi conducerea Ministerului Apărării Naţionale „prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei (…) În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale.“
Demisia lui Dîncu vine la mai bine de două săptămâni de la declarațiile sale că „războiul din Ucraina va mai continua și că „singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia”, declarații taxate inclusiv de către Klaus Iohannis.
Textul integral al documentului prin care și-a înaintat demisia, postat de Dîncu pe Facebook:
„Subsemnatul Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.
Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.
Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României”.
Citește și:
- PSD
- Vasile Dincu