VIDEO. „Cască gura!“. Cum zbiară o asistentă din Spitalul Județean Constanța la o pacientă. Acuzații grave venite din partea mai multor mămici
Tonul agresiv al unei asistente și momentul în care a țipat la o tânără internată în Spitalul Județean Constanța a fost suprins cu telefonul mobil de o altă pacientă aflată în salon. Imaginile au ajuns pe internet și au stârnit o serie de reacții de revoltă din partea altor femei. Unele dintre ele au povestit că au trecut prin experiențe similare în aceeași secție, aducând acuzații grave personalului medical.
Imaginile au fost surprinse în salonul de travaliu din cadrul Secției de Obstetrică Ginecologie. Pe filmare se poate auzi cum unul dintre cadrele medicale, o femeie, țipă la o pacientă în timp ce insistă ca acesteia să-i fie administrat un medicament.
scroll mai jos pentru video
„Cască gura!“, i se spune în mod repetat tinerei, în timp ce aceasta refuză. Asistenta își pierde cumpătul și, la un moment dat, țipă din nou la tânără: „Cască gura!“
Potrivit relatării făcute de pacienta care a surprins momentul, tânăra agresată verbal provine dintr-o familie defavorizată. Mai mult, aceasta susține că fata a fost lovită și că i s-a vorbit foarte urât.
„Din câte am înțeles, ea ar fi fugit din spital și s-a întors abia când nu mai putea de durere. Ideea este ca nu au dreptul să facă așa ceva, indiferent de situație! A fost mult mai rău. Fata a fost pălmuită și i s-a vorbit în ultimul hal, dar nu mai am restul filmarii“, a spus colega de salon a tinerei.
Imaginile, publicate pe un grup de mămici din Constanța, au stârnit o serie de reacții de revoltă din partea altor femei, iar unele dintre ele au povestit experiențe similare pe care le-au avut în aceeași secție din cadrul Spitalului Județean Constanța.
„Așa au țipat și la mine la primul copil, m-a făcut de 2 bani o asistentă. Mă durea îngrozitor și cu o zi în urmă murise bunica, toți banii s-au dus pe pregătiri de înmormântare. Cum nu le-am dat nimic, au țipat la mine, m-au pus pe un pat lângă geam unde picura apa de la aerul condiționat pe mine, au zis ca „ce să îi facem noi, că nu suntem service”.
Iar cum la a doua naștere am avut să le dau în buzunar, au încercat pară mai bune. Până să le bag în buzunar a doua oară, nici nu le-a păsat ca avea copilul în jurul capului cordonul ombilical dat de 2 ori! Iar după ce le-am pus în buzunar „au făcut tot posibilul” să nasc imediat.
Erau femei care veneau și nășteau pe scaune căci nu aveau paturi pentru ele, le vedeau de când veneau ca sunt mai fără posibilități financiare și păstrau paturi pentru ceva „mai bun”. Țipau la unele: „Te doare?! Dar când ți-ai tras-o, nu te-a durut?”, a povestit una dintre mămici.
O altă fostă pacientă spune cum și-a schimbat asistentele comportamentul după ce ar fi primit bani din partea soțului ei.
„La fel am pățit și eu acum 3 ani. M-a lăsat baltă doctorul și nu am luat bani la mine. Am uitat, deși soțul a stat pe hol și mi-a spus să-l anunț când vin asistentele, ca să le ofere darul. Nu am apucat să le dau și mă tratau aiurea, vorbeau răstit și m-au lasat să urc pe targă singură, m-am izbit de pereți… După ce le-a dat soțu bani, vai ce frumos îmi vorbeau!“
Despre fapte grave povestește și o femeie care, în sala de travaliu, a asistat la comportamentul agresiv al unor asistente. „Am văzut în luna februarie când am născut în sala de travaliu cum erau jignite două fete. Se țipa la ele, iar când și-au făcut nevoile pe ele în timpul travaliului le-au luat la bătaie pe paciente.“
„Groaznic. Și eu am născut tot acolo acum 4 luni, țipau la mine și urlau parcă aș fi fost un animal. Spuneau: „Nu mai urla ca o vacă, că și noi am trecut prin ce treci și nu am pățit nimic”. A fost perioada COVID-ului, când nu putea să intre absolut nimeni. Mi-a fost groaznic singură, dar a trecut. Astea trebuie filmate și reclamate“, a mai spus o femeie.