Lumeee, lumeee! Primarul comunei Ciobanu (județul Constanța), pesedistul Tudorel Gurgu pregătește intens vizita pe care Viorica Dăncilă și tot alaiul PSD o va face mâine, joi, 17 octombrie, în localitate. Din dubițe dotate cu megafoane puternice, după modelul Circului Globus, cetățenii sunt invitați de la ora 9.30, pe stadionul din localitate la „un eveniment ce va intra în istoria comunei”.

„Dragi locuitori ai comunei. Vă invităm, joi, de la ora 9.30, la un eveniment ce va intra în istoria comunei. Suntem onorați de vizita doamnei prim ministru Viorica Dăncilă, primarul Capitalei doamna Gabriela Firea, doamna deputat Olguța Vasilescu, domnul Miron Mitrea, domnul președinte Felix Stroe, domnul președinte Horia Țuțuianu și multe alte oficialități. Haideți să-i primim călduros în sânul familiei comunei Ciobanu!”

În urma acestei promovări electorale vădit în afara legii a candidatului PSD Viorica Dăncilă,  PNL Constanța a sesizat atât Biroul Electoral Județean, cât și organele de poliție.

(Visited 2.237 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.