Adrian Lipan (25 de ani) a parcat mașina la ieșirea din localitatea Murfatlar, spre Ciocârlia, pe DN3. Incendiul a fost anunţat la ora 17.12.

Adrian a postat marți, 20 august, în jurul orei 16.00, un mesaj de adio, în care îşi explică gestul, dând vina pe tatăl lui.  (scroll mai jos pentru video)

Înregistrarea este însoţită de câteva cuvinte scrise:

Îmi cer scuze tuturor care i-am jignit sau le-am greşit. Taţilor de băieţi nu ii faceţi copilului vostru ce mi-a făcut tatăl meu, nu am fost eu cel mai bun copil dar nu cred ca meritam tratamentul pe care l-am primit. Sunt ei băieţi dar mai au nevoie de putina iubire părintească. Îmi pare rău pentru ceea ce voi face şi ştiu ca sunt un laş dar nu ştiu ce altceva sa fac“, este mesajul postat la înregistrarea de adio.

Un șofer, alertat de fumul gros care ieșea de sub pod, a oprit pentru a vedea ce se întâmplă. El a relatat totul pe un grup de Facebook.

Am oprit pe bandă de urgenţă şi am coborât să văd ce se întâmplă.  Ceea ce am văzut este greu de imaginat. Era o maşină care ardea, am sunat la 112 să trimită o maşină de pompieri, apoi am coborât la o distanţă sigură de maşină să văd dacă sunt victime. Lângă maşină, erau aşezate frumos, un portofel, un telefon şi o pereche de ochelari.  Am revenit cu apel la 112 pentru a da un update şi să trimită şi o maşină de poliţie şi salvare.

După ce am închis apelul am văzut un “taran” (om de la sat) care s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă sunt cu “baiatul din masina”. Şocat, am întrebat care băiat şi dacă mai este în viaţă. A spus că da. M-am dus să văd victimă, era arsă complet, conştientă dar de abia putea pronunţa cuvântul “apa”. 

Între timp a ajuns o maşină de la poliţia autostrăzii, maşină de pompieri şi ambulanţă. Apoi o maşină de la criminalistică(bănuiesc). Victima a fost transportată la spital. Nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe.“,  a scris bărbatul.

Sursa foto: Gabriel Radu

În urma unui apel primit la 112, ieri în jurul orei 17.00, am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă apărute în urmă uni incendiu auto. La faţa locului s au deplasat cu operativitate o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului Palas şi un echipaj medical SMURD B din cadrul Detaşamentului Medgidia.

Ajunşi acolo pompierii constănteni au găsit o persoană, de sex masculin care prezenţa arsuri pe 80% din suprafaţa corpului şi care a fost predată echipajului medical de terapie intensiva mobilă şi ulterior transportată la spital. Autoturismul a ars în proporţie de 100 %. Cauza probabilă – acţiune intenţionată.“, a transmis ISU Constanța.

Tânărul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Constanța, unde a fost internat în Secția Terapie Intensivă. Se pare că are arsuri pe 80% din surpafața corpului, fiind sub atentă supraveghere medicală.

Tatăl lui Adrian a scris la rândul său un mesaj pe internet, atrăgându-și un val de critici dure, după ce și-a numit copilul “un șarpe”.

Cu acordul și permisiunea voastră acest «nenorocit» de tată care azi a înțeles că timp de 26 de ani a crescut un șarpe nu un copil. Cei care vor să audă adevărul mă pot contacta cînd vor Aviz viitorilor părinți”, a scris tatăl lui Adrian Lipan pe Facebook.

Mesajul lui a generat un val de critici, atât din partea unor rude, cât și din partea unor străini. „Ești fratele meu, dar tu ai distrus copilul . Nu meritai să ai așa o minune de copil. Sper că Dumnezeu vede şi pune pe fiecare să plătească pe măsura faptelor”, a scris o femeie care ar fi sora bărbatului.

Un alt apropiat al familiei Lipan a scris că în copilărie, tânărul era „alergat pe casa scării de către tatăl lui, cu o toporișcă”.

 

(Visited 7.723 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.