Constanța

40 de rable abandonate, ridicate de pe trotuarele și parcările Constanței

Direcția Generală a Poliției Locale Constanța (DGPL) a finalizat campania de ridicare a mașinilor abandonate pe domeniul public sau privat din oraș.

Scris de 
 pe data 
30 martie, 2018

Anunțată la începutul lunii martie, campania de ridicare a mașinilor abandonate s-a desfășurat în perioada 13 – 29 martie.

Potrivit DGPL, polițiștii locali au indentificat și ridicat un total de 40 de autovehicule din cele 48, câte erau prevăzute în dispoziția emisă de către autoritatea publică locală. Restul, de opt mașini, au fost mutate de către proprietarii ori deținătorii legali ai autovehiculelor.

Demersul polițiștilor locali a avut ca scop eliberarea domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale care a fost ocupat în mod nelegal, asigurarea fluenței și siguranței rutiere în municipiu, dar și menținerea curățeniei în unele zone în care aceste autovehicule erau adevărate focare de infecție, fiind adăposturi pentru persoanele fără casă sau adevărate ghene de gunoi.

DGPL anunță că acțiuni similare se vor derula și în perioada următoare, fiind începută procedura de stabilire a situației legale pentru încă un număr de 250 autovehicule, pentru care există indicii temeinice că ar fi fără proprietar sau abandonate.

 

Actualitate