Adolescentul de 18 ani, premiant în toţi anii de liceu, a fost găsit mort vineri, 5 iulie, spânzurat într-un copac la marginea municipiului Oradea, la o zi după ce a dat ultima probă a examenului de Bacalaureat, familia sa neavând vreo explicaţie pentru ce s-a întâmplat.

Gestul tânărului i-a şocat pe toţi colegii, prietenii, profesorii dar şi pe membrii familiei, care nu l-au văzut niciodată abătut şi îl descriu ca un copil vesel, pasionat şi implicat în toate activităţile sale.

Potrivit rezultatelor afişate luni, Ionatan a luat 9,1 la limba şi literatura română, 9,85 la Istorie şi 8,8 la Geografie, obţinând o medie de 9,25. În clasamentul din Liceul Teoretic „Aurel Lazăr“ Oradea, tânărul a fost al 29-lea absolvent, dintr-un total de 119 candidaţi înscrişi la Bacalaureat.

Tânărul provine dintr-o familie cu 12 copii, învăţa foarte bine, vorbea fluent engleza, flamanda şi chineza, iar anul trecut a fost premiat la un concurs naţional de limbă şi cultură chineză, participând şi la un schimb de experienţă în China.

Mi-a zis: «Doamna dirigintă, mă bucur foarte mult că sunt admis la facultate, vreau să rămân acolo». Chiar avea un scop în viaţă, deci chiar nu înţeleg acest gest al lui“, spune, acum, diriginta lui.

Tânărul a fost înmormântat luni, 8 iulie, chiar în ziua în care pe portalul edu.ro se afişau rezultatele la examenul de Bacalaureat, fiind condus pe ultimul drum şi de foştii săi colegi, toţi şocaţi de ceea ce s-a întâmplat.

 

(Visited 4.062 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.