Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, potrivit News.ro.

”În regiunile vestice, nord-vestice, sudice şi sud-estice şi pe arii restrânse în restul teritoriului, după-amiaza disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi chiar va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, a transmis ANM.

Sursa citată a precizat că, după-amiaza şi seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal şi la munte şi pe arii restrânse în celelalte regiuni.

”Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp”, a mai transmis ANM.

(Visited 671 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.