Potrivit ANM, începând cu ora 6.00 și până la ora 22.00, vântul va prezenta intensificări temporare, cuprinse între 65 și 80 de km/h.

Județele vizate sunt Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Caraș Severin, Hunedoara, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța și Călărași.

În județul Constanța au fost oprite manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanța Sud-Agigea și Midia.

Primăria Constanța le transmite șoferilor să evite oprirea sau staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe, și să circule cu atenție sporită prin dreptul panourilor publicitare, care pot fi spulberate de vânt.

Facem apel către cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.“, au transmis reprezentanții Primăriei.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271

 

(Visited 2.362 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.