„Domnul primar Decebal Făgădău a pierdut orice contact cu realitățile orașului, cu problemele și prioritățile unei urbe ce suferă crunt la multe capitole. Să aloci 10 milioane de lei (peste 2 milioane de euro) din banii constănțenilor unui club de handbal nu denotă decât o gravă complicitate a actualului edil în deturnarea fondurilor publice de la adevărata lor destinație”, spune președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă.

Acesta îi transmite primarului Făgădău că cetățenii „doresc un oraș curat, vor parcuri și spații verzi, locuri de parcare, locuri de joacă, dar, pentru toate acestea, nu se găsesc niciodată bani”.

Bogdan Hutuca, presedintele PNL Constanta

„Avem în schimb 10 milioane de lei pentru o asociație sportivă pusă pe picioare de urmașii lui Nicușor Constantinescu, a cărui moștenire v-ați angajat temeinic să o duceți mai departe. Încercați în mod fals să motivați că prin această scurgere irațională de fonduri Primăria Constanța sprijină sportul constănțean. În realitate însă, sprijiniți o mână de prieteni de-ai dvs să se îmbogățească peste noapte. Dacă vreți să sprijiniți cu adevărat sportul constănțean, construiți săli de sport, bazine de înot, terenuri de sport în cartiere. Știați cumva că Liceul Traian și alte numeroase școli și licee din Constanța nu au săli de sport, iar orele de educație fizică pe timpul iernii se desfășoară în săli de clasă?”, a declarat liderul PNL Constanța.

De asemenea, Huțucă îl sfătuiește pe Făgădău să construiască infrastructură sportivă pentru copii și tineri și să lase salariile de zeci de mii de euro ale sportivilor de performanță în seama sponsorilor.

„Știați cumva că sunt mii de copii în Constanța care doresc să practice sporturi precum înot sau tenis, dar fie nu există locuri disponibile la cluburile private, fie taxele sunt atât de mari încât prea puțini își permit? Construiți infrastructură sportivă pentru copii și tineri și lăsați salariile de zeci de mii de euro pe lună cu care plătiți sportivii dvs preferați să fie finanțate din mediul privat, așa cum se întâmplă în toate țările civilizate din lumea asta”, a mai adăugat Făgădău.

(Visited 230 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.