La Constanța, carnea de miel de la producători are un preţ similar celui din ultimii trei ani, mai mic, însă, în raport cu prețul din alte orașe ale Țării: 25 de lei la Iași, între 25-28 de lei la Cluj, la fel și în Timișoara, în vreme ce la Gorj prețul/kilogram poate ajunge și la 30 de lei, notează MEDIAFAX.

Așadar, cei care doresc să cumpere carne de miel direct de la producători din oricare dintre piețele din Constanța, vor plăti pe un kilogram între 23 și 25 de lei.

Dacă, însă, vreți să cumpărați un miel viu, prețul este ceva mai avantajos, fiind, în medie, cu 10 lei mai mic. Pentru a face acest lucru, însă, trebuie să mergeți în localitățile învecinate, deoarece punctul de sacrificare temporară din Piața Pescăruș a fost desființat.

Totuși, specialiștii DSVSA şi cei de la Protecţia Consumatorilor atrag atenția persoanelor care doresc să achiziționeze miei vii:

Verificaţi, prin apreciere directă, proprietăţile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, prezenţa corpurilor străine etc. Carnea de miel trebuie să prezinte la suprafaţă o peliculă uscată, de culoare roz până la roşie, să fie fermă şi elastică, atât la suprafaţă cât şi în secţiune, ia mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt. Ca o măsura de prevedere suplimentară este bine să observaţi la mielul cumpărat copita şi dentiţia specifice erbivorelor – la dentiţie se va urmări în special lipsa caninilor”, au transmis reprezentanţii OPC.

La supermarket, însă, kilogramul de carne de miel ajunge la prețuri ceva mai mari de aproximativ 30 de lei. Totuși constănțenii sunt optimiști gândindu-se că, în ultimele zile comercianții vor fi obligați să scadă prețul pentru că oferta este foarte mare.

 

(Visited 126 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.